“Naşul” – Album de familie

Între albumele senzaţionale scoase la Taschen, "The Godfather Family Album" este unul absolut impresionant.

Editat de Paul Duncan şi realizat pe baza fotografiilor lui Steve Schapiro, artistul de imagine acreditat pe platou - iniţial în contul unui reportaj pentru revista Life - pentru fiecare din cele trei filme ale epopeei lui Francis Ford Coppola bazată pe romanele lui Mario Puzo, "the object of desire" este mare cât un bloc de desen şi cântăreşte câteva kilograme bune, amintind de faimosul album al lui Helmut Newton scos de aceeaşi editură specializată în asemenea proiecte de anvergură. Povestea lui Don Vito Corleone (magistral interpretat de Marlon Brando) şi a fiilor săi este una la fel de captivantă şi pe hârtie. Dar nu este doar un album documentar! Senzaţia de poveste nu se pierde deloc, nefiind doar o simplă transpunere pe un alt suport media. Schapiro s-a implicat în scenariul de making of, dar prezintă, practic, propria versiune, care nu este deloc o copie a trilogiei de pe marele ecran. Schapiro relatează - în cuvinte şi în imagini - că demersul său a fost demarat de fascinaţia pentru Marlon Brando şi pentru turul său de forţă actoricesc. Dar, dincolo de mitul marelui actor, povestea lui Coppola este, în egală măsură, de mare interes. Aflăm că, în cazul primului film, fondurile erau pe sfârşite, motiv pentru care s-a renunţat la mai multe zile de filmare, pelicula fiind în pericol de a rămâne neterminată. De asemenea, situaţia regizorului era una destul de şubredă, asistenţii săi ascultând mai mult de studiourile Paramount decât de Coppola, pe care, adesea, îl ignorau complet! Totuşi, regizorul a reuşit să medieze relaţia cu studiourile, terminând şi filmul, chiar dacă, pentru asta, a apelat la destule improvizaţii. Faimoasa pisică din poala lui Marlon Brando, de pildă, a fost găsită într-o magazie, unde vâna şoareci… La turnarea celui de-al doilea film, lucrurile s-au schimbat, după triumful primului la Oscar, iar operatorul ajunsese să-şi permită luxul de a aştepta câteva zile până când considera că are lumina potrivită pentru filmarea unei scene de două minute. Pe platouri, Coppola se relaxase şi instituise umorul ca normă de comportament pentru toată lumea. Astfel, în Sicilia, într-o bună zi, pe set a apărut o persoană care era sosia perfectă a regizorului. In fapt, era chiar mama lui Coppola deghizată, cu barbă falsă, ochelari şi haine identice! Nu întotdeauna lucrurile mergeau aşa, tensiunile nedispărând. Schapiro trebuia să realizeze afişul ultimei părţi din trilogie, însă Al Pacino a întârziat opt ore de la şedinţa foto (de la 9 dimineaţa la 5 după-amiaza). În consecinţă, lumina se cam dusese, iar efectul a fost realizat cu ajutorul unei lămpi stroboscopice…
O carte-album care se înscrie perfect în deviza de azi a editurii: "A Rich Book for Poor Times".