Un grup secret de politicieni trebuia să protejeze euro. Ce i-a dezbinat?

Grupul avea o singură misiune, însă aceasta era una extrem de dificilă: să găsească o soluţie care să nu lase niciunul dintre statele zonei euro să intre în incapacitate de plată, scrie The Wall Street Journal.

Anul trecut, când Grecia a dat primele semne de slăbiciune, comitetul, a cărui existenţă nu era cunoscută, înscrisă în niciun document important sau raportată cuiva, trebuia să vină cu o strategie plauzibilă. Cu ochiul liber s-a putut observa o continuă dezbatere publică. Răspunsul oficial a întârziat suficient de mult timp încât unii oficiali ajunseseră să declare că răul produs este iremediabil. Grupul de lucru a încercat să găsească, departe de ochii lumii, o soluţie pe gustul tuturor la problema cum ar trebui zona euro să acţioneze pentru ajutorarea unuia dintre membrii săi. Soluţia nu fost găsită niciodată.

O investigaţie a cotidianului american de business, care are la bază zeci de interviuri cu oficiali din Uniunea Europeană, a dezvăluit că neînţelegerile care au divizat grupul secret ar fi putut conduce la o destrămare a uniunii monetare.

De la important, mai sus

În martie 2009, Xavier Musca, un oficial al Trezoreriei franceze, se pregătea să renunţe la poziţia sa de preşedinte al Comitetului Economic şi Financiar, un grup de tehnocraţi cu o influenţă semnificativă care administrau politica economică a UE. La plecare, el l-a instruit pe succesorul său, austriacul Thomas Wieser, şi i-a prezentat acestuia atribuţiile sale. La sfârşitul unei lungi liste, el a adăugat, "trebuie să ştii că există un grup, care aparent nu există".

Grupul de lucru, coordonat de preşedintele comitetului, s-a întâlnit în secret din noiembrie 2008 pentru a pune la cale un plan preventiv în cazul în care un stat membru al zonei euro ar avea o soartă similară celei a Ungariei în 2008. Statutul de membru era obţinut doar de politicieni importanţi - de regulă nu cu mai mult de o treaptă sub ministru - din Franţa, Germania, de la Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi din biroul lui Jean Claude Juncker, premierul statului Luxemburg, care conduce grupul miniştrilor de finanţe din zona euro.

Grupul se întâlnea în secret, beneficiind de protecţia consiliilor şi sumiturilor de la Bruxelles, Luxemburg sau din alte capitale. Întâlnirile aveau de regulă loc fie dimineaţa devreme, seara târziu sau în timpul pauzelor de masă. Membrii participanţi îşi ţineau activitatea secretă şi faţă de colegii lor din guvern de teama ca o posibilă scurgere de informaţii să nu lovească direct pieţele financiare.

Grupul ce ar fi putut destrăma zona euro

La începutul lunii mai, cu doar câteva ore înainte ca Germania şi Franţa să îşi dea mâna şi să cadă de acord asupra creării unui fond în valoare de 750 mld. euro, o plasă de salvare pentru membrii zonei euro care întâmpină probleme, ministrul de finanţe al Franţei, Christine Lagarde, şi-a anunţat delegaţia că zona euro a fost pe punctul de a se destrăma, potrivit unor surse apropiate.

Dacă acest scenariu pesimist ar fi fost pus în aplicare, implicaţiile ar fi fost majore şi ar fi depăşit graniţele UE. Un lanţ de falimente naţionale la periferia Europei ar fi putut declanşa o nouă criză bancară la nivel mondial, iar consecinţele pentru economia mondială ar fi fost mai dure decât în cazul falimentului Lehman Brothers.

Diferenţele ideologice dintre Germania şi Franţa au stat atunci la baza întârzierii deciziei. Aceleaşi diferenţe continuă să paralizeze încercările grupării de a găsi soluţii pentru problemele sale structurale. Doar un posibil colaps al zonei euro i-a făcut pe liderii europeni să lase deoparte diferenţele de opinie.

Mai mult, liderii celor mai mari puteri europene, Franţa şi Germania, trebuiau să aibă grijă de ceva mai mult decât bunăstarea ţării lor, câştigurile personale.

Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, a văzut în ajutorarea Greciei o soluţie pentru creşterea popularităţii.

La polul opus, cancelarul german Angela Merkel ştia că populaţia nu ar fi fost dispusă să plătească pentru greşelile săvârşite de alţii.

Când Sarkozy a aranjat o întâlnire între cele două părţi, la care permisese accesul fotografilor şi cameramanilor, reacţia lui Merkel a fost vehementă: "Nu îţi voi permite să îmi faci asta. Nu voi juca eu rolul personajului negativ."

Într-un final zona euro a creat fondul salvator. Pieţele s-au mai calmat, însă temerile persistă, iar acest lucru este evident dacă analizăm costul de creditare al Greciei şi Irlandei.

"Grupul care nu există"

• Bazele grupului au fost puse în noiembrie 2008, însă existenţa sa nu a fost menţionată în niciun document oficial.
• Grupul de lucru, coordonat de preşedintele Comitetului Economic şi Financiar, s-a întâlnit în secret din noiembrie 2008 pentru a pune la cale un plan preventiv în cazul în care un stat membru al zonei euro ar avea o soartă similară celei a Ungariei în 2008.
• Statutul de membru era obţinut doar de politicieni importanţi - de regulă nu cu mai mult de o treaptă sub ministru - din Franţa, Germania, de la Comisia Europeană, BCE şi din biroul lui Jean Claude Juncker, şeful grupului miniştrilor de finanţe din zona euro.
• Grupul a fost divizat de diferenţele ideologice şi de opinie dintre Franţa şi Germania.
• Cele două state au renunţat la ambiţiile personale doar în momentul în care a fost pusă în pericol existenţa zonei euro.