Economistul Nouriel Roubini face un portret sumbru ale celor mai mari două economii din lume

Autor: Mediafax 27.09.2010

Economistul Nouriel Roubini, profesor la New York University, avertizează că există o probabilitate ridicată ca Statele Unite să intre într-o nouă recesiune, în timp ce perspectivele Japoniei sunt "anemice", situaţia din cele două economii fiind un risc pentru revenirea globală. China, economia importantă cu cea mai puternică creştere, s-ar putea confrunta cu obstacole mai mari dacă revenirea va frâna în Statele Unite şi în Europa, a declarat Roubini. Economiile emergente ar putea fi nevoite să se obişnuiască să se bazeze pe cererea internă pentru creştere, într-o perioadă grea pentru statele dezvoltate, a continuat el. "Ştim că a doua jumătate a anului va fi mai rea decât prima, deoarece pachetele de stimulare se transformă treptat în austeritate", a arătat economistul.