Foştii proprietari contestă AGA la FP ca dividendele să nu ajungă la speculatori

Autor: Roxana Pricop 28.09.2010

Foştii proprietari reprezentaţi de Forumul Civic Românesc vor să conteste în instanţă deciziile luate în cadrul AGA derulată de Fondul Proprietatea pe 6 septembrie, pentru ca dividende "uriaşe" să nu ajungă pe mâinile speculatorilor în condiţiile în care mii de persoane aşteaptă încă să primească despăgubiri.

Fondul Proprietatea are de distribuit dividende în valoare totală record de 1,1 mld. lei, respectiv de 0,0816 lei/acţiune, din profiturile realizate în 2008 şi 2009. Aproape 45% din sumă va fi încasată de stat, care este acţionar la Fond prin intermediul Ministerului Finanţelor, restul urmând a fi încasat de un număr de 4.436 de persoane fizice şi juridice care deţin acţiuni la data de înregistrare-luni, 27 septembrie. Spre deosebire de anii trecuţi, suma încasată de stat din dividendele Fondului nu va mai alimenta conturile pentru despăgubiri în numerar ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţii (ANRP), ci va merge la buget, având în vedere că Guvernul a suspendat despăgubirile cu numerar până în 2012. Astfel mii de foşti proprietari care au optat încă din anii trecuţi pentru numerar s-au văzut puşi în faţa a încă doi ani de aşteptări.

"Vom contesta în instanţă hotărârile AGA din 6 septembrie prin care s-a făcut posibilă distribuirea de dividende. Vrem ca profiturile să fie reinvestite. Dacă Guvernul le-a spus că nu sunt bani foştilor proprietari care aşteaptă de ani de zile pe listele ANRP, atunci să nu le dea bani din profiturile Fondului nici foştilor proprietari care sunt acţionari. Din cei peste 4.300 de acţionari, doar 2.000 sunt foşti proprietari de drept, restul sunt speculatori care au profitat de nenumăratele amânări ale listării şi au cumpărat acţiuni la preţuri mici", a spus Ştefan Iuraşcu, preşedintele Forumului Civic Românesc, care reuneşte 11 asociaţii din domeniul apărării dreptului la proprietate.

Printre hotărârile luate pe 6 septembrie de acţionarii Fondului (la acel moment statul român cu 52% şi circa 4.000 de persoane cu 48%) şi contestate de Forumul Civic se numără modificarea actului constitutiv al Fondului prin schimbarea obiectului de activitate de la "administrarea portofoliului în vederea acordării despăgubirilor aferente imobilelor ce nu pot fi restituite în natură" la "administrarea portofoliului". Forumul nu este de acord nici cu faptul că viitorii acţionari ai Fondului nu sunt reprezentaţi în organele de conducere ale Fondului.

"Vrem ca conducerea Fondului să ţină cont şi de opinia foştilor proprietari care urmează să primească acţiuni la Fond. Când aceştia vor primi acţiunile vor ajunge să deţină circa 30% din capitalul Fondului şi nu vrem ca până atunci speculatorii şi persoanele care nu au nicio legătură cu despăgubirile să facă ce vor din Fond", a mai spus Iuraşcu.

O altă problemă care a stârnit nemulţumirea foştilor proprietari este termenul limită foarte strâns până la care sunt luaţi în considerare acţionarii pentru distribuirea de dividende. Altfel spus, data de înregistrare de 27 septembrie a fost prea scurtă pentru că ANRP să rezolve cererile de reopţiune din numerar în acţiuni depuse de foştii proprietari.

"Din cele peste 10.000 de dosare care au optat pentru despăgubiri în numerar, aproximativ trei sferturi provin din provincie, astfel că mulţi dintre foştii proprietari nu ştiu că nu se mai dau bani şi nici că au posibilitatea să primească acţiuni dacă îşi schimbă opţiunea", a afirmat Marius Murgu, preşedintele Asociaţiei Acţionarilor Privaţi la Fondul Proprietatea. El susţine că peste 5.000 de foşti proprietari sunt îndreptăţiţi să-şi schimbe opţiunea.

Potrivit ANRP, de la 1 iulie-data intrării în vigoare a OUG 62/2010 de suspendare a emiterii titlurilor de plată pentru o perioadă de doi ani, au fost înregistrate 431 de cereri de preschimbare a opţiunii, dintre care 137 au fost soluţionate.