CNADR licitează un contract de 28 mil. euro pentru Centura Rădăuţi

Autor: Mirabela Tiron 29.09.2010

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri din România (CNADR) scoate la licitaţie un contract de 28 de milioane de euro pentru proiectarea şi execuţia centurii Rădăuţi (16,5 kilometri) din judeţul Suceava, acesta fiind unul dintre puţinele contracte anunţate de CNADR anul acesta.

"Finanţarea contractului se va face prin bani de la bugetul statului, iar valoarea lui este pe o perioadă de trei ani", potrivit informaţiilor din anunţul publicat de CNADR pe site-ul elicitatii.ro.

Centura Rădăuţi, care va avea o lungime de 16,5 kilometri, şapte poduri şi două pasaje, va fi amplasată în intravilanul şi extravilanul localităţilor Rădăuţi şi Volovăţ şi în extravilanul localităţilor Horodnicul de Sus şi Horodnicul de Jos, potrivit informaţiilor din hotărârarea pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai centurii municipiului Rădăuţi. Centura va avea şapte poduri şi două pasaje.

La această licitaţie pot participa companii care au avut în ultimii trei ani o cifră de afaceri medie de 150 de milioane de euro (35,7 milioane de euro), dispun de o sumă reprezentând 10% din valoarea ofertei, pentru a putea susţine contractul, şi care pot depune o garanţie de 1,2 mil. euro.

"Criteriul de atribuire al contractului pentru centura Rădăuţi va ţine cont în proporţie de 70% de preţ, dar şi de propunerea tehnică în proporţie de 30%, ofertele putând fi depuse până pe 25 octombrie", potrivit informaţiilor din anunţul publicat pe elicitatii.ro.

Singurele proiecte de infrastructură care vor fi finalizate anul acesta vor fi centura de nord a Capitalei (20,5 kilometri) şi primul sector al centurii la nivel de autostradă din oraşul Sibiu (14,7 km), restul proiectelor care sunt în construcţie urmând să primească bani pentru continuarea lucrărilor.

În urmă cu câteva zile, noul ministru al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, anunţa într-un comunicat că rezultatele în construcţia de autostrăzi şi atragerea de fonduri europene sunt dezastruoase, motiv pentru care a ales să o demită din funcţie pe Dorina Tiron, directorul general al CNADR, companie care a avut la dispoziţie 7 miliarde de euro în ultimii cinci ani.