Când aud de cultură… (II). Urban Culture / de Alexandru Ciolan

În incursiunea noastră printre avatarurile culturii din societatea de consum, să zăbovim câteva clipe asupra manifestărilor mai mult sau mai puţin spirituale desemnate prin sintagma cultură urbană.

Cultura urbană nu este, evident, o invenţie recentă, oraşele dezvoltându-şi dintotdeauna valori şi obiceiuri proprii, diferite de cele rurale, numite în mod tradiţional cultură populară (astăzi, devenită adesea cultură folclorică, pentru a nu fi confundată cu popcultura: "[Până în 1989] exista convingerea că folclorul urban este o prelungire a celui rural, că oraşul nu-şi avea propria sa cultură folclorică, cu teme şi forme de expresie specifice", R. lit. 1 VI 05; vom găsi, însă, în continuare în presa zilelor noastre cultura populară cu sensul ei originar: "La capitolul cultură populară nu o să ne bată nimeni, niciodată. Nu este în lume un folclor mai bogat decât cel al românilor…", Adev. 21 XI 09).

Cultura urbană despre care se vorbeşte atât de mult în jurul nostru (primăriile se întrec în a sponsoriza, organiza sau măcar aproba festivaluri de cultură urbană, ong-uri şi asociaţii isteţe atrag în acelaşi scop fonduri din surse interne şi, chiar, internaţionale, cercetători cu simţul oportunităţii se specializează în studiul fenomenului - dacă se continuă tendinţa, cultura urbană va depăşi, în scurt timp, încălzirea globală în lista de priorităţi de pe agenda public impusă) ne-a venit, nici nu se putea altfel, din engleza americană (urban culture), în care indică, eufemistic, aportul populaţiei de culoare din ghetourile marilor oraşe la mozaicul de manifestări ale creativităţii din şi pentru timpul liber (adeseori echivalent cu timpul, pur şi simplu) irosit în deşertul de gunoaie şi beton al metropolei.

Francezii, cu subtilitatea şi spiritul de adaptare care-i caracterizează, au preluat termenul pe la începutul anilor '80, când au fost invadaţi de muzica hip-hop, dar au ţinut să opereze o fină distincţie, vorbind despre cultures urbaines, la plural, şi înglobând conceptul, spre sfârşitul secolului, în politica oficială de promovare a valorilor citadine pentru începutul mileniului al treilea. Cu câtă eficienţă, s-a văzut, de mai multe ori, în ultimii ani, când tinerii din banlieus au incendiat, furioşi, tot ce era simbol al societăţii "civilizate".

Cultura urbană este, în ultimă analiză, un amalgam de "artă" sonoră (hip-hop, rap, slam, "turneu de poezie") sau vizuală (graffiti), dans (brake, electro) şi sporturi neconvenţionale sau extreme (skateboard, role, BMX, parkour). Manifestări tribale postmoderne cărora, sub presiunea falsei pudori politic corecte şi a uriaşelor interese economice (se vinde şi se cumpără impresionant sub eticheta "urbanului") li s-a spus "cultură". Câtă simţire şi acumulare intelectuală se ascunde în rime şchioape de genul "Sunt preocupat de vin şi grătare/ Sunt încă în stare de funcţionare/ Orice zi s-o facem sărbătoare/ Cu pahare sparte, nu confetti şi inimioare" (scandări cuminţi faţă de restul Prafului parazitar din care au fost culese) nu cred să poată explica nimeni. Şi totuşi sunt socotite "creaţie urbană"…

Decembrie 1989 a pus capăt, printre altele, "minirevoluţiei culturale" (de fapt: anticulturală) iniţiate de partidul comunist în 1971, care promova sub faldurile Festivalului Naţional Cântarea României rime de genul: "Stă cu fruntea în văpaie/ Ceauşescu Nicolae". După 1990, vântul libertăţii ideologice a adus cu el în spaţiul public gângăveala golănească din spatele blocurilor: "Fă-te muci şi bagă bine în cap/ Mesajul meu neortodox livrat în ritm de rap". (Cap şi rap se scriu la fel, dar se citesc diferit, iar construcţia corectă este "a băga LA cap". Dar cine se mai împiedică de asemenea amănunte când e făcut, conform noului îndemn cultural, muci?) Ne-am aliniat "trendului" şi avem chiar un nou festival, si jeune et international déjà: "Parcul Tineretului din Capitală - noul skate-park considerat cel mai dotat din Sud-Estul Europei - găzduieşte, de joi până sâmbătă, prima ediţie a festivalului internaţional de cultură urbană «Street Heroes»" (Libertatea 12 VIII 10), care "aduce în atenţia publicului cinci competiţii multidisciplinare: skateboarding, bmx, street dance, street art şi graffiti" prin intermediul a "100 de artişti componenţi ai 48 de echipe multidisciplinare" care "se vor întrece în disciplinele aliniate artei şi culturii urbane".

Bănuim că street dance, street art şi graffiti intră la artă, iar skateboarding şi bmx la cultură…

Festivalul a murit, trăiască festivalul!

Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi din acest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul de Cuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.

ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucureşti). Filolog (absolvent de spaniolă-romånă al Universităţii Bucureşti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducător la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politică şi ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor şi administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducător şi publicist. Zona de interes principală: lexicologia, lexicografia. Preferinţe muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilică, Maria Lătăreţu, Făråmiţă Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gătitul şi conservele de casă. Dorinţe: să aibă nepoţi. Are un nepot.