Firmele cu profit mai mic în trimestrul patru ar trebui să închidă situaţiile până în 25 februarie

Ziarul Financiar 01.10.2010

Firmele care înregistrează un profit mai mic în trimestrul patru, faţă de cel anterior, ar trebui să plătească impozitului trimestrial şi să închidă exerciţiul financiar până la 25 februarie pentru a evita achitarea unei sume mai mari, aferentă trimestrului trei, informează Mediafax Business.

"Sunt unele firme care au rezultate mai bune pe ultimul trimestru şi pot să facă regularizare mai târziu. Dar dacă ai avut un rezultat mai prost decât în trimestrul trei, atunci ar trebui să te grăbeşti", a declarat avocatul Gabriel Biriş.

Potrivit Codului Fiscal, firmele care aleg să plătească impozitul pe profit aferent trimestrului patru până la data de 25 ianuarie vor achita o suma echivalentă impozitului din trimestrul anterior. Aceste firme vor depune vor depune situaţiile financiare anuale pâna la 25 aprilie, când se va face regularizarea şi se va stabili dacă respectivul contribuabil are de plătit sau de primit bani.

Pe de altă parte, firmele care definitivează până la data de 25 februarie închiderea exerciţiului financiar vor plăti impozitul pe profit aferent anului fiscal încheiat. Citiţi mai multe pe www.mediafax.biz.