"Bună ziua domnule avocat, vreau să jupoi banca X, care m-a jupuit ani de zile"

Avem cea mai bună ofertă din piaţă, fără costuri ascunse, cu marjă fixă şi dobandă de referinţă chiar mai mică decât EURIBOR, suntem cei mai serioşi, de ce să ne încurcăm într-un … indice, şi vă jur că peste patru ani nu o să vă răspund: "N-aveţi decât să ne daţi în judecată".

"Chiar dacă va veni o criză cum n-aţi mai văzut sau Guvernul Boc va «chiţăi» o lege neclară, spre bucuria avocaţiilor?"

"Care Boc, domne', ăla mic de la Cluj, care a căzut atunci la Gheorghe în emisiune?", se arată indignat de scenariu grobian ofiţerul de credit, afişând mina profesionistului în riscuri şi ghicit în zaţul finanţelor mondiale.

"Care.... Gheorghe?", mai apucă să întrebe clientul înainte să semneze tomul de documente care-i antamează viitorul pentru următorii 30 ani.

Ficţiunea ironică de mai sus nu se referă neapărat la clienţi sofisticaţi sau nepregătiţi şi nici la bancheri gata de orice pentru a-şi încasa bonusurile (modeste comparativ cu sumele vehiculate prin alte ţări şi proporţionale cu imaginea României pe harta internaţională a sistemului bancar), dar surprinde multe adevăruri din perioada El Dorado-ului creditului din România, scrie Ovidiu Tempea într-un comentariu publicat pe www.mediafax.ro.

Şi nici măcar nu se poate vorbi cert despre reaua sau buna-credinţă a bancherilor. Nu putem emite pretenţii ca "bravii" conducători sau analişti din bănci să fi prevăzut criza financiară, nici măcar una locală, dar să ia în calcul riscul politic din România puteau. Poate au şi făcut-o, dar prin practica unor contracte de credit netransparente, care le-au oferit marje de manevră discreţionare, suficiente pentru a acoperi incapacitatea de estimare a riscurilor. Despre sistemul bancar românesc şi despre cum a venit rândul românilor să jupoaie băncile locale citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.