Acţiunile Electromagnetica au făcut spectacol pe o Bursă puţin lichidă

Autor: Stefan Musgociu 04.10.2010

Bursa a scăzut luni cu 1,26%, în linie cu marile pieţe europene, însă pu­ţinii investitori pre­zenţi la tranzacţionare a limitat lichiditatea la 5,9 milioane de lei, astfel că piaţa a înregistrat cel mai redus rulaj din ultimele trei săptămâni.

Ultimele tranzacţii de luni cu cele mai lichide zece acţiuni, incluse în calculul indicelui BET, au fost efectuate la preţuri în scădere în medie cu 1,1%. Acţiunile celor cinci societăţi de in­vestiţii financiare (SIF) au coborât în medie cu 0,64%.
Astfel, indicele extins al bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile, a înregistrat o corecţie de 1,05%.
Directorul de tranzacţionare al firmei de brokeraj Rombell Securities, Adrian Tod, spune că variaţiile reduse înregistrate de cele mai multe acţiuni îi ţin pe poziţii de aşteptare pe cei mai mulţi speculatori, întrucât aceştia nu pot să beneficieze de oscilaţiile de preţ.

"Volumele reduse de tranzac­ţio­nare sunt determinate în principal de absenţa investitorilor străini din piaţă, iar în lipsa acestora piaţa nu se mişcă. În aceste condiţii, nici speculatorii nu se încumetă să intre la tranzacţionare, pentru că la aceste variaţii reduse nu au ce să speculeze. În plus, cred că in­vestitorii pun deja deoparte unele sume de bani pentru plata impozitului pentru al treilea trimestru", a declarat Tod.

Acţiunile BRD (BRD) şi SIF Moldova (SIF2) s-au clasat pe primele două poziţii în topul rulajelor, cu tranzacţii de 1,1 milioane de lei şi, respectiv, 973.000 de lei. Cele două titluri au susţinut 35% din rulajul pieţei acţiunilor. Cotaţia titlurilor băncii a scăzut cu 0,82%, la 12,1 lei, iar acţiunile societăţii de investiţii financiare au stagnat la 1,17 lei.
Investitorii au realizat transferuri şi cu derivate, produse structurate, drepturi de preferinţă şi unităţi de fond în valoare cumulată de 1,1 milioane de lei (276.000 de euro). Astfel, lichi­ditatea totală a BVB a fost de 7,1 milioane de lei (1,6 milioane de euro), sumă de peste două ori mai redusă decât rulajul de vineri, de 15 milioane de lei (3,5 milioane de euro).
Pe piaţa RASDAQ investitorii au continuat să vizeze acţiunile Electro­magnetica şi au realizat transferuri în valoare cumulată de 2,1 milioane de lei.
Valoarea reprezintă circa o treime din rulajul total al BVB de ieri. Cea mai recentă operaţiune cu titlurile Electro­magnetica a fost realizată la 0,74 lei, preţ cu 4,96% peste referinţă, după ce au urcat cu peste 7% pe parcursul zilei, atingând noi maxime pentru acest an.

Interesul pentru acţiunile Electro­magnetica a venit după ce vineri con­ducerea companiei a publicat un convocator AGA în care se propun acţionarilor dublarea capitalului social cu 33,8 milioane de lei, la 67,6 milioane de lei, transferul la cota BVB şi fuziunea cu firma Procetel, pe care o controlează. Suplimentarea capitalului social ar urma să fie realizată prin capitalizarea parţială a rezervelor constituite din profitul net.
Pe plan extern, la închiderea şedinţei de la Bucureşti bursele vest-europene înregistrau corecţii de cel mult 0,8%, linia fiind urmată şi de majo­ritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est, care coborau cu până la 1,1%. Bursele din Polonia şi Rusia erau însă în creştere cu 0,2%, respectiv cu 0,8%.