Americanii de la Cameron văd afaceri de 70 mil. dolari în primul an de funcţionare al fabricii de la Ploieşti

Autor: Roxana Petrescu 04.10.2010

Grupul american Came­ron, cu afaceri de 5,5 miliarde de dolari, specializat în furnizarea de echipamente şi ser­vicii pentru industria de petrol şi gaze, estimează că în primul an de func­ţionare, noua fabrică de la Ploieşti va genera un business de circa 70 de milioane de dolari.
Investiţia de 80 de milioane de dolari de la Ploieşti a fost finalizată la sfârşitul anului trecut şi a creat 300 de noi locuri de muncă, fiind al doilea centru de producţie prin care Cameron este prezent pe piaţa locală.
"Am ajuns la capacitate maximă şi-i avem pe cei 300 de salariaţi pecare-i estimam iniţial. Ultimii oameni au fost deja angajaţi. Anul acesta cred că vom ajunge la Ploieşti la 70 de milioane de dolari, iar în 2011, la peste 100 de milioane de dolari", spune Marius Tripşa, directorul general al Cameron România.

Rezultatele care sunt aşteptate pentru unitatea nouă de la Ploieşti sunt mai mici faţă de estimările iniţiale, potrivit cărora fa­brica ar fi putut genera un business de 200 de milioane de dolari în primul an de funcţionare.
"Cifra de 200 de milioane de dolari reprezintă un nivel optim. Rezultatele depind foarte mult de complexitatea produsului pe care îl vindem", a explicat Tripşa.

Centru de export
Investiţia în unitatea de la Ploieşti a fost făcută de americanii de la Cameron în ideea ca cea mai mare parte a producţiei să fie exportată, printre potenţialii clienţi numărându-se giganţi precum ExxonMobil, BP sau Statoil (Norvegia).
"În primele şase luni suntem la Ploieşi cu 15% mai mult faţă de ceea ce ne-am bugetat, dar noi nu depindem de piaţa din România, ci, în proporţie de 90% de exporturi. Piaţa din România a rămas la fel ca anul trecut, foarte slabă, nu s-a schimbat nimic, nu am văzut nicio investiţie, dar în schimb am început să vedem creşterile pe plan internaţional", a mai precizat Tripşa.
Cameron este prezent pe piaţa locală încă din 2004 când grupul a preluat fabrica de utilaj petrolier Sterom Câmpina, unitate care anul tre­cut a generat afaceri de 91,4 milioane de euro, în scădere cu 34% comparativ cu rezultatul consemnat în 2008.
La momentul deschiderii noii unităţi de la Ploieşti, reprezentanţii companiei au declarat că vor continua activităţile în ambele fabrici pentru că producţia acestora este comple­mentară.
Astfel, dacă la Câmpina se produce utilaj petrolier convenţional, la Ploieşti este produs echipament destinat activităţilor de explorare a hidro­carburilor în condiţii de presiune, adâncime şi medii corozive foarte dure.
Deşi anul acesta a fost pentru majoritatea jucătorilor din domeniu unul dificil, ţinând cont de bugetele mai mici de investiţii ale companiilor petroliere, Tripşa spune că redresarea situaţiei pe plan extern va fi preluată şi local.
"O să ajungă şi la noi creşterea pentru că deja vedem că se discută bugetele şi acestea sunt mai bune", spune Tripşa.

Mai vine un investitor american la Ploieşti
La un an după ce Cameron a finalizat investiţia în unitatea de la Ploieşti, o nouă companie americană, activă tot în domeniul de petrol şi gaze, a decis să facă o investiţie de 126 de milioane de dolari în aceeaşi localitate.
Astfel, texanii de la Lufkin, com­panie cu afaceri de 500 de milioane de dolari, vor demara construcţia la fa­brica de la Ploieşti. Potrivit celor mai recente date din partea companiei, unitatea va angaja peste 300 de oameni când va fi finalizată în 2012. Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, a fost de acord să acorde către Lufkin stimulente de dezvoltare economică şi asistenţă financiară de 28 de milioane de euro, adică aproximativ 30% din valoarea investiţiei.