Firmele se înghesuie la banii UE pentru formare profesională

Autor: Adriana Rosoga 04.10.2010

Cu şase zile înainte de data de închidere a apelului de proiecte destinate formării profesionale prevăzută în ghidul solicitantului, autorităţile care gestionează banii europeni pentru dezvoltarea resurselor umane au suspendat depunerea, deoarece valoarea finanţării nerambursabile solicitată depăşeşte de două ori bugetul alocat care este în valoare de circa 75 de milioane de euro.

Un număr de peste 340 de cereri de finanţare au solicitat fonduri europene totale de peste 621,9 mil. lei (147,8 mil. euro), au fost înregistrate online în 15 zile de la deschiderea apelului de proiecte pentru axa 2 "Corelarea învăţării pe tot parcursul vieţii cu piaţa muncii", domeniul de intervenţie 2.3 "Acces şi participare la formare profesională continuă", din cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).