Isărescu: Cursul nu este artificial. Ar fi putut să fie mai volatil. Ministerul Finanţelor Publice a avut în ultimii doi ani în conturile de valută 8 miliarde de euro

Autor: Liviu Chiru 05.10.2010

Nivelul actual al cursului nu este artificial ci este determinat de realităţile economice iar intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutare nu au avut drept scop decât echilibrarea puctual a dezechilibrelor dintre cererea şţi oferta de valută, a explicat guvernatorul BNR Mugur Isăresc la conferinţa Romanian Financial Forum organizată de Mediafax împreună cu Banca Naţională a României.

"Ideea de curs artificial este falsă. Ministerul finanţelor a avut 8 miliarde de euro - din fonduri structurale, împrumuturi de la bănci şi altele. Când ni i-a vândut, BNR a făcut emisiune monetară şi a trebuit sterilizată. Dacă ar fi vândut în piaţă, era cursul mai puţin artificial? Se ducea euro spre 3,5 lei. Nu cred că producea efecte pozitive în materie de economie", a arătat Isărescu.

Reacţia guvernatorului vine în contextul în care mai mulţi analişti şi oameni de afaceri au cerut în ultima perioadă relaxarea controlului asupra cursului din partea BNR, considerând că doar acceptarea unui leu mai slab şi ieftinirea creditelor în lei ar putea să sprijine ieşirea din recesiune a economiei.

Guvernatorul a respins comparaţia cu modelul Poloniei, care în 2008 a permis o depreciere mai mare a zlotului pentru a menţine dobânzile la niveluri scăzute şi a reuşit astfel să evite recesiunea. "A formula idei precum Polonia a depreciat zlotul... este de o simplitate ziaristică. Polonia este cu recesiune 0 pentru că s-au făcut reforme structurale. Ei au făcut un câştig cu fondurile structurale europene. Criza i-a prins pe intrări masive de fonduri structurale", a spus Isărescu.