Aproape o cincime din credite se duc spre pierdere

Autor: Razvan Voican 05.10.2010

Peste 19% din creditele şi dobânzile înregistrate în bilanţurile băncilor erau clasificate în categoriile "îndoielnic" şi "pierdere" la sfârşitul lunii august, reprezentând un nou record negativ privind deteriorarea calităţii portofoliilor bancare, arată datele publicate de BNR.

Este vorba despre creditele la care s-au acumulat întârzieri la plată mai mari de 60 de zile şi care devin din ce în ce mai greu de recuperat de la debitori pe căi amiabile.
În urmă un an, acest indicator al creditelor neperformante se situa la 13,3%, deja dublu faţă de nivelul de la sfârşitul lui 2008, când criza de-abia începuse să-şi facă simţite efectele.

Luna iunie adusese o întrerupere a trendului constant ascendent din anul precedent, însă iulie şi august au adus noi vârfuri ale neperformantelor, în condiţiile în care firmele mijlocii şi mici au continuat să acumuleze probleme cu rambursarea creditelor, iar persoanele fizice angajate la stat au resimţit primele efecte ale măsurilor de austeritate.
Există însă şi metodologii care includ în categoria creditelor neperformante şi împrumuturile cu restanţe între 30 şi 60 de zile, aşa-numitele "substandard". După această socoteală, circa o treime din creditele din sistemul bancar ar putea fi considerate "neperformante".
Totuşi, în mediul bancar există opinii potrivit cărora "adevăratele" credite neperformante clasificate după cerinţele BNR sunt numai cele cu plăţi întârziate cu mai mult de 90 de zile şi/sau în cazul cărora au fost iniţiate proceduri judiciare faţă de debitor. În acest caz, ar fi vorba despre o pondere a creditele neperformante de numai 11,3% din totalul portofoliilor bancare. După această definiţie, viteza de creştere a neperformantelor este mai lentă, de la circa 6,5% în septembrie 2009 la 11,3% în august 2010. Indiferent de definiţia folosită, tendinţa de creştere a volumului creditelor restante este evidentă şi nici nu există semnale că s-ar tempera.

Dominic Bruynseels, CEO al BCR - cea mai mare bancă după active, a declarat recent că şi în anul următor vor creşte creditele neperformante, chiar dacă nu cu viteză mare, inversarea de trend fiind aşteptată de-abia în 2012. În aceste condiţii, este de aşteptat ca unele bănci să aibă nevoie de provizioane suplimentare în ultima parte a anului, ceea ce ar putea antrena noi cerinţe de majorare a capitalului.