IKEA nu scapă de criză în România nici sub administrarea lui Ingvar Kamprad: vânzările au scăzut cu 13%

Autor: Ioana David 06.10.2010

Retailerul de mobilă IKEA România a înregistat în anul financiar septembrie 2009 - august 2010 vânzări de 327,4 mil. lei (78 mil. euro), în scădere cu 13% comparativ cu exerciţiul financiar anterior.

Aproximativ 60% din produsele vândute de magazinului IKEA între 1 septembrie 2009 şi 31 august 2010 au fost produse de mobilier, restul însemnând produse de accesorii şi decoraţiuni. Cea mai vândută familie de produse de mobilier a fost FAKTUM (corpuri de bucătărie) cu peste 34.000 de bucăţi, iar cea mai vândută familie de decoraţiuni a fost IKEA 365 plus (tigăi, oale, borcane, ustensile de bucătărie), cu peste 189.000 de bucăţi.