Omorâţi-i pe toţi, Dumnezeu va şti să-i aleagă pe ai săi!

Acesta este titlul uneia dintre cele mai faimoase lucrări (o aglomerare de tuburi de insecticid Flytox, foto 1) ale lui Arman. Un plastician vizionar şi contrariant, despre care nu s-a vorbit prea mult în ultima vreme, şi căruia acum (septembrie 2010 - ianuarie 2011) i s-a organizat o uriaşă reprospectivă (210 lucrări) la Musée Beaubourg (cel mai vizitat muzeu francez alături de Branly în 2009). Probabil unul dintre cele mai importante evenimente din zona artelor plastice europene din ultimul trimestru al anului în curs.

Arman (Armand Pierre Fernandez) s-a născut pe 17 noiembrie 1928 la Nisa, dintr-un tată spaniol, deţinătorul unei averi uriaşe, construită graţie unor prospere fabrici de textile şi risipită în câteva săptămâni din pricina crah-ului de pe Wall Street, din 1929. La dimensiuni mai modeste, comerţul tatălui continuă în trei magazine din Nisa. Fiul reţine din această experienţă a negoţului patern aglomerările de cutii, rafturile înţesate cu marfă, capetele de sfoară şi munţii de hârtii de amabalaj. Artistul devine obsedat de legea seriilor, de repetarea nevrotică a obiectelor identice şi pune bazele "noului realism", realizând produse artistice seriale.
Începând cu 1959 (anul când strânge, într-un singur cadru, "un buchet" de becuri electrice"), Arman va crea nenumărate cutii transparente, pline cu multiple exemplare ale unui acelaşi tip de obiect. Dispuse otova, precum în piesa amintită în titlu, aranjate ca într-un puzzle, cu piesele perfect îmbucate ca în "Masacrul inocenţilor II" (1961) sau cu minuţie de colecţionar, ca în "Masacrul inocenţilor I" (1960).
Pe măsură ce lucrează, Arman descoperă noi tehnici. Iar arta sa evoluează, păstrând însă în centrul atenţiei obiectul ca punct de plecare. Un obiect pe care-l face să explodeze, pe care-l taie, pe care-l decupează sau îl arde, pe care-l striveşte cu ciocanul, îl concasează şi apoi îl repară, aşezându-l, alături de altele asemenea, într-o ordine fals aleatorie. Iată acest "Infinity of typewriters and Infinity of monkeys, and Infinity of time, 19162", foto 4), de dimensiuni uriaşe, care aşază maşini de scris (Remington, Underwood, L.C. Smith) în rafturi, pe un fond roşu, şi care se constituie într-un basorelief al scrisului modern, mecanizat, dar capabil încă să işte poezie, ca în titlul lucrării.
Arman le Francais, cum îşi mai spunea, a fost bun prieten cu Yves Klein (celui căruia Centrul Pompidou i-a dedicat o retrospectivă la fel de generoasă în 1997), scandalosul geniu al nudurilor albastre. Acesta spunea despre sine că este "paznicul vidului", iar despre amicul său Arman că este "mumificatorul cantitativismului" (în 1959, Arman golise lada de gunoi a soacrei sale într-un cub de sticlă, începând astfel munca asupra plinului ca un răspuns la golul lui Klein). Mumificatorul a murit în 2005, la New York, lăsând în urmă un nesfârşit cortegiu de fideli, de admiratori, de colecţionari ai operelor sale (fie particulari, fie muzee) şi, desigur, de negustori, care îi adună lucrările, precum o făcea tatăl artistului cu mărfurile de băcănie. Fără număr..., dar la preţuri care-ţi taie răsuflarea.