Difuzare, editură sau Păcălici?/ de Constantin Stan
Când citesc un contract, mai ales unul de editare sau de
colaborare, îmi dau seama cât dispreţ e pentru munca
scriitoricească şi cât de puţin valorează un autor. Ni se induce
acolo - din formulările, din raportul cantitativ dintre obligaţiile
tale şi obligaţiile lui, ca să nu mai spun de ce anume prevăd acele
paragrafe, din locurile lăsate libere urmând a fi completate
ulterior (ca din întâmplare, cuantumul care îţi revine din
prestarea muncii tale urmeaază a fi completat mai târziu!) şi din
inflexibilitatea părţii celeilalte - că suntem priviţi, trataţi ca
nişte handicapaţi care se multumesc cu orice.
Eşti deposedat de un bun, de o proprietate pe un număr impresionant
de ani (contractele nu se încurcă pe un an, pe un manuscris, ci pe
15-25 de ani) în schimbul prafului de pe tobă. Ţi se mai inoculează
ideea că ţi se face o favoare, că în marea sa mărinimie negustorul
de marfă spirituală te scapă de ceva ce te strâmtora oferindu-ţi
pentru asta şi câţiva bănuţi.
Am primit şi eu, asemenea multor alţi autori, propunerea-contract
de a fi salvat, de a ieşi din sărăcie şi din anonimat de către o
difuzare virtuală. În esenţă, lucrurile stau cam aşa: eu trimit
cartea sau cărţile în format electronic, pdf, îmi întocmesc o fişă
de prezentare inclusiv cu fotografii - se sugerează cât mai
atrăgătoare pentru virtualul cumpărător -, dumneai, madam difuzare,
îmi pune cartea pe net, într-o vastă reţea planetară, şi de aici,
dacă am valoare şi noroc, nu fac decât să aştept să curgă banii
rezultaţi din vânzarea on-line a cărţii. Din preţul de vânzare îmi
revin 10 procente după ce se scad TVA şi timbrul literar.
O carte tipărită pe hârtie să zicem că are un preţ de 10 euro. Pe
format electronic - nu poate fi mai mare de 5. Aşadar, mă
îmbogăţesc la fiecare exemplar cu 0,5 euro, din care evident se mai
scad cele aferente conform contractului. Impozitul meu este de
16,5%, mai scad şi alte dări către stat -asigurările sociale şi
medicale, şomajul etc. - şi ajung pe undeva pe la 0,28 euro.
Transformaţi în lei asta vrea să însemne 1,12 lei. De la această
sumă, sufletele neprihănite şi optimiste încep să o ia razna: asta
vrea să însemne că la o mie de cărţi sau la două sau la zece mii…
şi tot aşa. Cine ştie cât de cât noua tehnologie se temperează şi
devine chiar sceptic. O carte de succes înseamnă o carte prizată de
grupuri. E de ajuns ca unul singur din grup să downloandeze cartea
pentru ca, mărinimos şi eficient, să facă o mulţime de copii pe
care să le dea prietenilor. Xeroxarea unei cărţi tipărite pe hârtie
costă şi e incomodă. Cineva obişnuit cu citirrea pe un suport
electronic este un cineva care e educat în toate subtilităţile
computerului. Nu emit prezumţia de vinovăţie din start, dar cine va
avea controlul asupra numărului de copii ce se vor face după ce va
fi cumpărat "originalul"? Nimeni. Cele mai afectate de acest sistem
de difuzare vor fi tocmai cărţile cu un potenţial succes. Iar un
autor al unei cărţi de succes va "vinde" 100 în timp ce numărul de
copii ce vor circula va fi de 30-40 ori mai mare. Pe 100 de
downloadări va primi o sută şi ceva de lei.
Îmi tot frământ mintea să aflu modul în care s-a ajuns la procentul
de 10 la sută. La conferinţa de presă - desfăşurată la un hotel de
lux, pentru că dacă scriitorii o duc prost măcar reprezentanţii lor
legitimi să afişeze prosperitate - explicaţia a fost năucitoare:
"Editurile plătesc 6-8 la sută, noi plătim zece". Bine, bine, zic
eu, dar unde s-o fi ducând, pe ce se cheltuiesc şi care e profitul
ce rezultă dib celelalte 90 de procente? O editură are producţie de
carte, plăteşte tipografia, plăteşte corectura, plăteşte
copertistul, redactorul, difuzarea ia comision gras, regia intră şi
ea în preţ cu costuri nu mici. Ce investeşte şi ce cheltuieli are
editura asta virtuală ca să îşi oprească 90 la sută din valoarea
cărţii? Administrarea site-ului şi operaţiuni contabile. Nimic care
să fie legat de producţia de carte, nimic cu costuri de regie,
nimic la comision de difuzare. Şi de ce să-i cedez eu drepturile
asupra ediţiei online pentru 15 ani? A investit ceva în manuscrisul
meu? A contribuit cu ceva la vizualizarea şi la notorietatea mea de
autor O editură prestgioasă care mă publică îmi dă un gir de
valoare, îmi sporeşte imaginea. Eu - şi alţi scriitori - vom face
imagine acestei "edituri" (e obligatoriu să pun ghilemele).
Fiecare autor va face cum va voi. Pe mine, proiectul nu m-a
convins. Am avut sentimentul că nişte băieţi deştepţi şi-au zis că
e păcat ca atâţia proşti să nu fie jumuliţi.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii de
Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei
Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost
premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul
"Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru
jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj",
în Ziarul de Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din
Bucureşti.