Ungaria anunţă introducerea cotei unice de 16% de la 1 ianuarie

Ziarul Financiar 10.10.2010

Ungaria este ultimul stat din Europa Centrală şi de Est care decide să opteze pentru un impozit unic pe venit, după modelul Bulgariei, României şi Cehiei.



Premierul ungar Viktor Orban a reafirmat că intenţionează să introducă începând cu 1 ianuarie un impozit unic pe venit de 16%, potrivit anunţului ministrului economiei Gyorgy Matolcsy. Mai mult, el a negat ştirile din presă potrivit cărora reformele fiscale vor fi întârziate. Acum Ungaria taxează veniturile cu rate progresive care încep la 17% şi se termină la 32%.

"În cazul celor două sisteme de impozitare nu se pune numai problema avantajelor şi dezavantajelor cunoscute deja. Se analizează şi dacă statul îşi poate permite. Mai mult, se ia în considerare ideologia politică", afirmă Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedintele Consiliului Fiscal. "Este greu de susţinut un sistem de impozitare dacă nu aparţii unei ideologii. Este cunoscut faptul că ideologia de stânga preferă sistemul progresiv, pe când cea de dreapta, cota unică."

Ungaria urmează modelul Bulgariei

Ministrul maghiar al economiei a anunţat că introducerea cotei unice de 16% şi taxarea preferenţială a familiilor este cel mai important element al planului guvernamental ce are în vedere crearea unui milion de locuri noi de muncă în Ungaria.

Premierul maghiar Viktor Orban a confirmat la rândul său importanţa acestei decizii. El a mai spus că a fost impulsionat de exemplul Bulgariei, care are o taxă unică pe venit şi profit de 10%, una dintre cele mai mici din Europa.

"Politicile Ungariei trebuie direcţionate înspre piaţă astfel încât aceasta să îşi poată rambursa creditele. Acesta este unul dintre motivele pentru care optăm pentru cota unică. Entităţile economice vor beneficia de înjumătăţirea taxelor pe care trebuie să le plătească. Toate acestea vor ajuta economia naţională să se stabilizeze, pentru a nu mai fi nevoită să apeleze la surse de finanţare externe", a spus Orban.

România are un impozit pe venit şi pe profit de 16%. În Cehia, una dintre cele mai dezvoltate economii din regiune, impozitul pe venit este de 15%, iar cel pe profit de 19%. Bulgaria a modificat sistemul fiscal în 2008, însă a fost printre ultimele. În ultimii 15 ani mai multe state, în principal din Europa de Est, au optat pentru introducerea cotei unice. Alte exemple sunt Rusia şi ţările baltice.

Orban anunţa încă din iunie intenţia de a introduce un impozit unic pe venit. Partidul de centru dreapta Fidesz, condus de Orban, a câştigat alegerile în aprilie.

Cota unică: avantaje vs. dezavantaje

În spatele deciziei guvernelor din fostele state comuniste au stat avantajele pe care le oferă cota unică. Printre acestea se numără promovarea egalităţii, reducerea poverii fiscale pentru companii şi persoane fizice şi, cel mai important, majorarea veniturilor de la bugetul de stat, în condiţiile în care tot mai multe companii tind să părăsească "economia gri". Aparent doar guvernul va suferi o reducere a veniturilor. În esenţă însă există o serie de beneficii, precum faptul că firmele sunt îndemnate astfel să îşi plătească impozitele corect şi la timp.

S-a observat de asemenea că un sistem progresiv de impozitare alimentează consumul, în timp ce cota unică îndeamnă oamenii să economisească şi să investească.

Potrivit unui studiu al Centrului Naţional pentru Analiză, numit "Efectele economice ale cotei unice", investiţiile în industrie nu se vor îndrepta către cele mai competitive şi atractive ramuri în cazul unui sistem progresiv de impozitare. Datorită subvenţiilor şi tratamentului diferenţiat al industriilor, se dovedeşte mai profitabil să investeşti în sectoarele cu rate modeste de creştere şi cu profit mic. Un sistem unic de impozitare, pe de altă parte, favorizează în aceeaşi măsură totate sectoarele.

În ceea ce priveşte indivizii, aceştia sunt încurajaţi să muncească mai mult, să câştige mai mult, dacă există o cotă unică. Impozitul progresiv este perceput ca o pedeapsă pentru oamenii care au succes. Cota unică încurajează atât cheltuielile, cât şi start-up-urile, potrivit aceluiaşi studiu.

Există însă şi voci care afirmă că o cotă unică oferă mai multe beneficii familiilor şi companiilor cu venituri mari.

Avantajele cotei unice

Avantajele impozitului progresiv