Opinie Lucian Croitoru: Creşterea economică, criza şi populismul

Principalul obiectiv strategic al României - convergerea către nivelul de trai din UE - se poate atinge doar cu o creştere economică adecvată, în jurul potenţialului. În perioada 2004-2008 creşterea economică a fost prea mare şi am eşuat. Vom reuşi în perioada următoare să promovăm o creştere economică care să ducă la atingerea obiectivului?

Depinde. Depinde de identificarea corectă a trei lucruri: (i) obiectivele operaţionale ale convergenţei (O); (ii) principala provocare pentru politici (P), şi (iii) reformelor necesare şi calendarul implementării lor (R). În acordul României cu UE, FMI şi alte instituţii financiare OPR sunt identificate corect. Dar este necesar ca OPR să fie înţelese corect şi de către public, mai ales în perioade de criză, pentru a sprijini ajustările şi reformele. Numai că înţelegerea corectă a OPR este foarte dificilă din cauza poluării cu discursuri populiste. Acestea din urmă ascund adevăratele probleme şi creează iluzia că nivelul de trai poate fi crescut prin creşterea cheltuielilor sociale, ceea ce este greşit şi periculos.

Deci, care sunt obiectivele operaţionale a căror atingere asigură convergenţa cu UE în termenii nivelului de trai? Sunt două: creşterea competitivităţii economice şi mărirea potenţialului de creştere economică, pe care criza l-a redus. Ştim că în perioada 2004-2008, s-au promovat politici fiscale şi salariale greşite. Ele au împins creşterea economică efectivă peste potenţial, ceea ce a dus la dezechilibre externe şi la erodarea competitivităţii economiei. Mai mult însă, şi chiar mai grav, acele politici au erodat şi potenţialul de creştere. Ele trebuie inversate. O competitivitate crescută ar asigura o cerere externă relativ mare pentru produse româneşti. Un potenţial de creştere mai mare este necesar pentru a permite ritmuri de creştere efective mai înalte fără a crea dezechilibre.

Atingerea acestor obiective va contribui la o creştere economică sustenabilă cât mai mare, singura cale de creştere fără sincope a nivelului de trai. Factorii potenţialului de creştere care se află în aria de influenţă directă imediată a politicilor sunt nivelul şi structura cheltuielilor publice şi a stimulentelor fiscale, punctul de pensie, vârsta de pensionare, impozitele statului de plată a salariilor, salariul minim, mărimea indemnizaţiei de şomaj şi a perioadei de acordare. Mărimea şi structura acestor factori trebuie stabilite astfel încât să ducă la maximizarea pe termen lung a potenţialului de creştere economică. Aşa cum sunt astăzi, pe lângă faptul că reduc potenţialul de creştere, factorii menţionaţi fac cheltuielile publice nesustenabile.

Problema cu aceşti factori este că ajustarea lor va duce la scăderea veniturilor unei părţi importante a populaţiei, pe termen scurt, înainte de a permite creşterea veniturilor pe termen lung. Din păcate, efectul negativ pe termen scurt dă apă la moară populismului. În tot spectrul politic apar promisiuni fără acoperire. Apar propuneri privind creşterea impozitelor pe salarii care contravin scopurilor operaţionale amintite şi accentuează îngrijorările legate de sustenabilitatea fiscală. În sfârşit, solidaritatea socială este prost înţeleasă şi este invocată pentru a justifica propuneri care inhibă iniţiativa, creativitatea, inovarea şi munca. Astfel, populismul inhibă creşterea economică şi reduce, pe termen lung, şansele celor mai puţin calificaţi şi mai săraci.

Care este, dată fiind criza şi populismul, principala provocare pentru politica economică pe termen scurt? Criza financiară şi perspectivele privind creşterea economică au diminuat riscurile asociate cu dezechilibrele externe, dar, împreună cu populismul, au crescut îngrijorările privind sustenabilitatea fiscală. Pe termen mediu, provocarea constă în asigurarea sustenabilităţii fiscale fără a pune în pericol perspectivele creşterii economice şi fără a rămâne în urma altor ţări central europene din UE.

Care sunt cerinţele pentru a face faţă provocării şi pentru a atinge obiectivele? Trebuie adoptate corecţiile fiscale urgente pentru a calma îngrijorarea pieţelor. Dar, trebuie adoptate şi reforme structurale care merg mult dincolo de problemele fiscale. Ele trebuie să ducă la liberalizarea pieţei muncii, la crearea unui sistem public de pensii pe care să ni-l putem permite, la reducerea intervenţiei statului pe unele pieţe, inclusiv piaţa de energie, la combaterea birocraţiei şi a corupţiei, la întărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor europene şi, nu în ultimul rând, la îmbunătăţirea infrastructurii.

Care sunt riscurile relativ la sustenabilitatea fiscală? Pe termen scurt, riscurile sunt limitate de accesul la finanţarea de la UE şi FMI şi de gradul relativ redus de îndatorare publică. Finanţările externe au contribuit la calmarea pieţelor şi au ajutat leul, dar reluarea creşterii economice depinde în principal de reluarea intrărilor de capitaluri private. Dar acestea întârzie să apară din cauza îngrijorării privind sustenabilitatea fiscală pe termen lung, ceea ce prelungeşte recesiunea sau lasă creşterea economică sub potenţial. Iar fără creştere economică adecvată deficitele bugetare se pot adânci. Cu deficite bugetare mari, datoria publică va creşte. Iar când eşti prea îndatorat, nimeni nu te mai împrumută.

Acesta ar fi un cerc vicios pe care trebuie să-l evităm, însă riscurile ca acest cerc vicios să apară sunt semnificative. Ele se pot manifesta atât pe partea creşterii economice, cât şi pe partea ajustărilor fiscale.

În ceea ce priveşte creşterea economică, este posibil ca reducerile de salarii şi creşterea TVA să fi contribuit la scăderea cererii peste aşteptări. Un studiu recent realizat de Initiative România, şi care va fi dat publicităţii curând, arată că 86 la sută dintre românii din aria urbană considerau că situaţia economică este mai rea decât acum 6 luni, iar 54% consideră că situaţia gospodăriilor lor s-a înrăutăţit. Această percepţie s-ar putea datora faptului că sondajul a fost făcut imediat după anunţarea tăierii salariilor cu 25% în sectorul public şi creşterea TVA.

Indiferent de cauza ei, la nivelul gospodăriilor percepţia s-ar putea reflecta în decizii de reducere a consumului. Deja se vede că în primul semestru al acestui an consumul privat a scăzut faţă de de nivelul din semestrul al doilea al anului trecut cu 0,9. O impozitare a salariilor relativ mari cu 35-40% îl va reduce şi mai dramatic. De asemenea, cererea externă pentru produse româneşti ar putea scădea dacă economia europeană va încetini creşterea. Astfel, economia românească ar putea scădea cu mai mult de 2% în 2010.

O scădere mai mare a economiei s-ar reflecta în scăderea veniturilor bugetare sub cele programate. Deocamdată, veniturile din TVA, care sunt sensibile la variaţia producţiei, au crescut uşor peste aşteptări. Aceasta este o veste bună, dar trebuie înţeleasă corect. Creşterea reflectă modificatea TVA şi o conformare bună a plătitorilor, dar şi colectarea TVA pe importurile relativ mari din mai şi iunie. Dar creşterea viitoare a importurilor s-ar putea încetini dacă se încetineşte creşterea economică în Europa.

În ceea ce priveşte ajustările fiscale, mulţi investitori se tem că reducerea cu 25% a salariilor în sectorul guvernamental şi creşterea TVA sunt dificil de susţinut. Presiunile pentru creşteri salariale vor fi mari în 2011. Pentru a face loc salariilor mai mari, ar trebui reformate cheltuielile sociale şi ocuparea în sectorul guvernamental. Dar e greu de crezut că aceste reforme se vor produce la timp şi în cantităţile necesare, mai ales că acordul cu FMI se încheie în martie 2011, iar coaliţia politică ce oferă sprijin guvernului este fracţionată. Astfel, este probabil ca salariile să producă alunecări în aria fiscală. În 2012 reducerea deficitului la 3 procente va fi încă şi mai dificilă având în vedere alegerile din noiembrie.

Deficitele mai mari decât cele programate ar face ca intrările de capitaluri private să rămână la niveluri modeste în 2011. În consecinţă, şi creşterea economică, care depinde esenţial de capitaluri private, s-ar situa la niveluri modeste, iar reluarea creditului bancar ar fi foarte lentă. O creştere modestă prelungită s-ar reflecta în venituri bugetare relativ mici, ceea ce ar duce la noi presiuni pentru continuarea ajustărilor pe partea de cheltuieli. Ajustarea ar deveni tot mai dificilă pe măsură ce datoria publică şi cheltuielile cu dobânzile ar creşte. Iar impozite mai mari nu au cum să ajute ieşirea din această situaţie din moment ce încetinesc creşterea economică.

Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului Băncii Naţionale