Nobelul a mers la economiştii care explică inexplicabilul: de ce coexistă şomajul mare cu locuri de muncă neocupate

Premiul Nobel pentru Economie a fost decernat în acest an economiştilor Peter A. Diamond, Dale T. Mortensen şi Christopher A. Pissarides pentru teoria "Markets with Search Frictions" ("Pieţe unde există fricţiuni la întâlnirea cererii cu oferta"), teorie care explică de ce rata şomajului este în continuare foarte mare, deşi există locuri de muncă vacante. Aceeaşi teorie explică şi modul în care politica economică poate afecta rata şomajului. Ea nu este aplicabilă însă doar pentru piaţa muncii, ci pentru toate pieţele unde cererea se întâlneşte cu oferta.

Practica diferă de teorie

Potrivit concepţiilor clasice privind piaţa, cumpărătorul şi vânzătorul se pot găsi reciproc foarte repede, fără costuri suplimentare, şi deţin amândoi informaţii complete despre preţurile tuturor bunurilor şi serviciilor. Preţurile sunt stabilite astfel încât cererea să fie similară ofertei. Nu există surplus de cerere sau ofertă, iar resursele sunt utilizate integral.

În lumea reală însă lucrurile se întâmplă altfel. Preţurile mari sunt asociate cu un număr mai mare de cumpărători comparativ cu cel al vânzătorilor şi viceversa. Chiar şi după ce cei doi s-au găsit reciproc există posibilitatea ca bunurile în cauză să nu corespundă cerinţelor uneia dintre părţi. Cumpărătorul poate considera preţul vânzătorului prea mare, dar şi vânzătorul poate considera preţul stabilit de cumpărător ca fiind prea mic. În aceste condiţii nu va avea loc nicio tranzacţie şi ambele părţi vor continua să îşi caute parteneri. Cercetătorii au stabilit că nu există un astfel de proces care să nu fie însoţit de fricţiuni.

Două exemple concludente în acest sens sunt pe piaţa muncii şi piaţa imobiliară, unde procesul de căutare şi găsire de cumpărători, respectiv vânzători este esenţial. Acordul este încheiat în ambele cazuri după ce se găseşte un ofertant pentru fiecare căutător.

Au făcut teoria accesibilă

Laureaţii din acest an au contribuit la explicarea acestui fenomen pentru publicul larg. Astfel, Peter Diamond a adus un aport important teoriei fundamentale a pieţelor unde cererea se întâlneşte cu oferta, în timp ce Dale Mortensen şi Christopher Pissarides au dezvoltat teorii în acest domeniu şi au încercat să le aplice pe o analiză a pieţei muncii.

"Realizările celor trei laureaţi ne ajută să primim răspunsul la o serie de întrebări importante din punct de vedere economic. Ele explică în particular factorii care influenţează evoluţia ratei şomajului", potrivit anunţului Academiei Regale Suedeze pentru Ştiinţe.

Premiul Nobel pentru Economie este un premiu acordat pentru contribuţii extraordinare în domeniu şi este considerat a fi unul dintre cele mai prestigioase premii acordate pentru economie. Acest premiu nu este unul dintre cele cinci premii Nobel pe care Alfred Nobel le-a stabilit în testamentul său în 1895, el fiind singurul creat separat.

Premiul Nobel pentru Economie a fost înfiinţat şi decernat pentru prima dată la aniversarea de 300 de ani a băncii centrale suedeze, în memoria testamentului lui Alfred Nobel. La fel ca şi laureaţii Premiului Nobel pentru Chimie şi Fizică, laureaţii pentru economie sunt selecţionaţi de Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe.

Premiul a fost acordat prima dată în 1969 economiştilor olandez, respectiv norvegian Jan Tinbergen şi Ragnar Frisch "pentru că au dezvoltat şi aplicat modele dinamice pentru analiza proceselor economice".

Premiul Nobel constă într-o diplomă, o medalie şi un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (circa 1,1 milioane de euro). Celelalte cinci premii Nobel sunt acordate pentru pace, literatură, fizică, chimie şi medicină.

Cine a luat Nobelul în ultimii cinci ani?

2009: Elinor Ostrom, Oliver E. Williamson
Temă: Analiza guvernanţei economice
Premiul Nobel pentru Economie a fost decernat anul trecut economiştilor Elinor Ostrom şi Oliver E. Williamson pentru cercetările lor în domeniul guvernanţei economice. Elinor Ostrom, prima femeie din istorie câştigătoare a Premiului Nobel pentru Economie, a fost premiată pentru "analiza guvernanţei economice, punând accentul pe problema bunurilor publice". Oliver Williamson este laureat pentru "analiza guvernanţei economice, în special pentru cercetările sale privind limitele firmelor". Amândoi câştigătorii au studiat guvernanţa corporatistă şi mediul în care o companie operează şi interacţionează cu ceilalţi actori de pe piaţă.

2008: Paul Krugman
Temă: Analiza structurii comerţului şi a amplasării activităţii economice
Premiul Nobel a fost câştigat în 2008 de americanul Paul Krugman pentru analiza structurii comerţului şi a amplasării activităţii economice. Krugman, profesor de ştiinţe economice şi relaţii internaţionale la Universitatea Princeton, a formulat noi teorii ce răspund întrebărilor legate de globalizare şi liberul schimb. Cercetările sale au evidenţiat efectele economiilor de scară asupra modelelor de comerţ şi activităţii economice.

2007: Leonid Hurwicz, Eric Maskin şi Roger Myerson
Temă: Lucrări legate de teoria concepţiei mecanismelor
În 2007, Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit americanilor Leonid Hurwicz, Eric Maskin şi Roger Myerson pentru lucrările asupra teoriei de "concepere a mecanismelor" pieţei. Această teorie "ne permite să distingem situaţiile în care pieţele funcţionează bine de cele în care pieţele funcţionează prost", a anunţat Academia Regală Suedeză. Cei trei laureaţi sunt profesori în cadrul unor universităţi din Statele Unite.

2006: Edmund Phelps
Temă: Cercetări în domeniul macroeconomiei
Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit în 2006 americanului Edmund Phelps pentru cercetările sale în domeniul politicilor macroeconomice. Cercetările lui "au permis aprofundarea cunoştinţelor noastre despre relaţiile dintre efectele pe termen lung şi scurt ale politicilor economice", a anunţat Academia de Ştiinte din Suedia. Phelps este profesor de economie politică la Universitatea Columbia.

2005: Robert J. Aumann şi Thomas Schelling
Temă: Analiza în teoria jocului
Premiul Nobel pentru Economie din 2005 a fost atribuit americanului Thomas Schelling şi israeliano-americanului Robert Aumann pentru teoria lor privind "decizia interactivă" sau "teoria jocului", a anunţat Academia Regală de Ştiinţe a Suediei. Prin această teorie, cei doi economişti au ajutat la "explicarea conflictelor economice, ca de exemplu războiul preţurilor sau războaiele comerciale", au precizat reprezentanţii Academiei.