Opinie Sorin Pâslaru: Ne trebuie un buget pe creştere, dar îl putem avea?

Bugetul pentru 2011 trebuie predat în Parlament, dar deocamdată nu a fost discutat în nicio şedinţă de guvern.

În acest ritm, România riscă, din păcate, să intre iarăşi în iarnă fără buget, aşa cum s-a întâmplat în 2008 şi 2009.

Întârzierea este rea, dar şi mai rău ar fi ca bugetul pe 2011 să fie din nou un buget eşuat, aşa cum au fost cele din 2008, 2009 şi 2010, care au presupus un nivel al creşterii economice care s-a dovedit de neatins.

Situaţia este şi mai complicată pentru că, după doi ani de scădere brutală, guvernul nu are curajul să facă un buget pe scădere, deşi ajustările fiscale şi bugetare dure din iunie 2010 au fost determinate chiar de lipsa unei bugetări corecte pentru anul în curs. Este greu să vii în Parlament cu un buget care să prevadă un PIB în scădere în 2011, în condiţiile în care deja toate economiile din Europa au intrat pe plus, iar pentru 2011 nivelurile de creştere din Franţa, Germania sau Turcia reintră aproape pe traseul dinainte de criză.

În 2010, guvernul Boc a propus Parlamentului, cu acordul FMI, un buget care prevedea o creştere economică de 1,3% şi venituri la bugetul consolidat în creştere cu 6%. În 2009, creşterea estimată iniţial fusese de 4% iar cea a veniturilor bugetare de 16%. Şi în 2009 şi în 2010 bugetele au eşuat.

Dacă în 2009 au fost oarecum de înţeles ajustările de la plus 4% la -7% la PIB până la finalul anului, având în vedere pe de o parte îngheţarea comerţului internaţional, deci prăbuşirea exporturilor şi pe de altă parte îngheţarea finanţărilor, deci scăderea consumului, pentru 2010 eroarea rămâne neexplicabilă.

În 2010, evoluţiile pe plan extern au fost conform aşteptărilor, ceea ce de altfel s-a şi văzut în nivelul exporturilor, care au crescut cu 25% faţă de 2009, revenind astfel la nivelul record atins în 2008.

"Surpriza" a venit din partea consumului, care în loc să crească cu 3%, cum prevedea proiectul de buget, a scăzut cu 2,3% pe primele şase luni, conform datelor de la Statistică. Ca urmare, având în vedere ponderea de 70% a consumului în utilizarea PIB, pe primele şase luni ale lui 2010 PIB a scăzut cu 1,5% în loc să crească cu 1,3%, conform proiectului de buget.

De ce a trebuit făcut un buget pe plus în condiţiile în care existau serioase avertismente că economia nu se întoarce în teritoriul pozitiv pentru că nu există posibilităţi de relansare a consumului?

De ce au acceptat FMI şi celelalte instituţii locale care s-au poziţionat ca garanţi ai stabilităţii macroeconomice acest buget care a trebuit apoi corectat dur la nivelul veniturilor prin majorarea TVA şi la nivelul cheltuielilor prin scăderea salariilor bugetarilor cu 25%?

Dacă cei care au făcut, garantat şi finanţat bugetul pe 2010 nu răspund la aceste întrebări, atunci sunt lipsiţi de credibilitate dacă vor propune un buget pe creştere economică în 2011.

Mai bine să vină în sfârşit, în al treilea an de criză economică, cu un buget conservator, pe zero creştere economică şi creştere reală zero, adică egală doar cu rata inflaţiei, a veniturilor bugetului consolidat.

Iar dacă o să fie creştere economică în sfârşit în 2011, foarte bine, resursele suplimentare să fie folosite pentru reducerea datoriei publice, care s-a dublat în ultimii doi ani de criză.

Chestiunea devine şi mai complicată pentru că inclusiv investitorii străini, care au pledat constant pentru austeritate, încep să-şi piardă răbdarea. Până în prezent, cel mai mult a suferit din cauza crizei capitalul românesc. Companii cu zeci de mii de angajaţi a trebuit să intre în insolvenţă pe fondul scăderii consumului şi a lipsei accesului la finanţare ieftină din străinătate. Dar nici băncile şi nici multinaţionalele, care până acum au supravieţuit fără mari daune, nu mai pot merge iarăşi la acţionarii lor cu bugete de venituri în scădere.

Şi dacă finanţare externă nu este pentru reluarea creşterii, atunci statul trebuie să cheltuie - prin investiţii sau consum - pentru a da drumul economiei.

De aceea, sunt de aşteptat în curând puncte de vedere opuse (dacă nu sunt deja) dintre şefii băncilor - care au ca mandat principal obţinerea de business şi profit - şi economiştii din băncile lor, care susţin constant restricţii ale cheltuielilor bugetare.

Situaţia devine de aşa natură, încât România s-ar putea să vrea să fie mai restrictivă chiar decât îi vor cere Fondul Monetar şi băncile străine prezente pe piaţa locală.

Mulţi cred că ceea ce era valabil în anii '90 în materie de reţete de la FMI mai funcţionează. Au trecut totuşi 20 de ani. Între timp lumea a evoluat şi obiectivele majore, inclusiv geostrategice, s-au schimbat.

Nimeni nu se gândea că FMI va ajunge să finanţeze direct deficite bugetare, nimeni nu se gândea că temple ale capitalismului vor fi nevoite să întindă mâna la stat pentru a supravieţui.

Vom mai avea parte de surprize. Inclusiv la negocierea bugetului pe 2011. Important este ca România să înveţe din ce a fost pentru ca în sfârşit în 2011, chiar dacă nu vom reintra pe creştere economică, măcar să nu mai fie asta o surpriză.