Dănilă, BNR: Băncile nu stopează pierderile falimentând clienţii

Ziarul Financiar 12.10.2010

Băncile trebuie să reia urgent creditarea pentru susţinerea economiei, iar stoparea pierderilor din sectorul bancar nu se poate face prin falimentarea clienţilor, consideră Nicolae Dănilă, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al BNR şi fostul preşedinte al BCR.

"Băncile trebuie să se reîntoarcă urgent la misiunea lor principală: de a acorda credite pentru susţinerea dezvoltării economice, prin utilizarea eficientă a resurselor financiare pe care le atrag de pe piaţa românească. În vederea reluării ciclului de creştere economică şi de creditare, modelul de business al băncilor va trebui să se schimbe. Cel mai probabil se va trece de la modelul economiilor de scală la unul care asigură o creştere solidă, însă graduală bazată pe o relaţie strânsă şi de lungă durată cu clienţii", a susţinut Dănilă într-o analiză intitulată "Rolul sistemului bancar în reluarea creşterii economice".

El susţine că majorarea semnificativă a creditelor restante şi îndoielnice din 2007 şi până în 2010 arată că băncile nu au calculat bine riscul de nerambursare, mizând pe acoperirea pierderilor din volume mari de business.

Pentru un stat care are monedă proprie şi are contul de capital deschis, riscul creşterii creditului denominat în valută trebuie să fie în permanenţă avut de vedere în formularea mix-ului de politici, atenţionează fostul preşedinte al BCR, cea mai mare bancă de pe piaţă. "Evoluţia creditării în valută cere uneori o supraveghere brutală, care să evite practici imprudente din partea băncilor şi clienţilor."

În acelaşi timp, Dănilă critică politica Guvernului care pune accentul doar pe reducerea cheltuielilor, crescând şomajul şi fără să asigure apariţia de noi locuri de muncă şi avertizează că România se apropie cu paşi repezi de o decuplare de ţările din Europa Centrală şi de Est în sensul pregătirii pentru euro. Dănilă a fost susţinut de PSD pentru un loc în CA al BNR. Mai mult, el crede că trebuie evitată situaţia când banca centrală subestimează posibilitatea creşterii economice rapide sau nu ţine cont de şomajul în continuă creştere.

Evaluările fostului Şef al BCR