Va fi Portugalia prima ţară care apelează la fondul de urgenţă al UE?

Autor: Anca Dumitrescu - Mediafax 18.10.2010

Portugalia va cere sprijin financiar din partea Uniunii Europene şi FMI dacă parlamentul nu va aproba bu­getul pentru 2011, a declarat mi­nis­trul de finanţe Fernando Teixeira dos Santos, care nu ştie ce măsuri de austeritate ar mai putea fi luate dacă scepticismul investitorilor va persista.

Guvernul socialist a inclus măsuri drastice de austeritate în proiectul de buget, precum majorarea taxei pe valoarea adăugată cu două puncte procentuale, la 23%, şi reducerea salariilor cu 5%, dar trebuie să obţină sprijinul opoziţiei pentru aprobarea acestuia.
Teixeira dos Santos a fost întrebat de publicaţia Publico dacă măsurile de austeritate prevăzute în buget vor fi şi ultimele, iar el a replicat că nu ştie ce altceva s-ar mai putea face.
"Sper şi am încredere că aceste măsuri vor avea un impact imediat, dar trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Pieţele nu se mai satură de măsuri de austeritate de acest tip", a spus ministrul.

Spreadul obligaţiunilor portugheze a atins un maxim istoric la sfârşitul lunii septembrie, din cauza temerilor legate de capacitatea guvernului de a reduce deficitul bugetar.
Guvernul intenţionează să reducă în 2011 deficitul bugetar la 4,6% din PIB, de la un nivel estimat pentru acest an de 7,3%.
Teixeira dos Santos a arătat că cea mai mare îngrijorare a pieţei este că proiectul nu va fi aprobat în parlament şi se va declanşa astfel o criză politică.
UE şi FMI au pus în primăvară bazele unui mecanism de finanţare de urgenţă în valoare de 750 de miliarde de euro la care pot apela ţările europene aflate în imposibilitatea de a se mai finanţa de pe pieţe.