Termenul până la care angajaţii Electrica pot cumpăra acţiuni va fi prelungit cu un an, până în 2011

Autor: Mediafax 18.10.2010

Termenul până la care salariaţii Electrica SA pot cumpăra 10% din acţiunile la E.ON Moldova Distribuţie şi E.ON Moldova Furnizare va fi prelungit cu un an, până la 31 decembrie 2011, potrivit unui proiect de OUG elaborat de Ministerul Economiei.

"În 31 decembrie 2010 expiră dreptul persoanelor îndreptăţite de a achiziţiona acţiuni la E.ON Moldova Distribuţie şi E.ON Moldova Furnizare, succesoare legale ale Electrica Moldova, iar prin imposibilitatea achiziţionării acestor acţiuni în termenul legal prevăzut, aceste categorii de persoane pierd posibilitatea exercitării acestui drept, creându-se astfel o diferenţă nejustificată de tratament între salariaţii societăţilor comerciale filiale ale Electrica SA", se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă (OUG). Vor avea dreptul să cumpere acţiuni salariaţi, membri ai Consiliului de Administraţie şi pensionari cu ultimul loc de muncă în cadrul scoietăţilor la care Electrica deţine participaţii.