Fiscul vrea să taxeze şi bonurile de reducere date de comercianţi

Autor: Razvan Voican 18.10.2010

Epopeea modificărilor Codului fiscal a ajuns la un nou epi­sod, reguli privind impozitarea câştigurilor de capital recent in­trate în vigoare prin ordonanţă de urgenţă, urmând a fi mo­dificate în aceeaşi manieră din cauză că Ministerul Fi­nan­ţelor s-a gândit până la urmă că reducerea obligaţiilor de­cla­­rative ale contribuabililor încurajează conformarea voluntară.

Mai mult, Finanţele se aşteaptă la "încasări certe la bu­ge­tul de stat" odată ce va fi eliminată obligaţia ca inves­ti­torii să-şi calculeze şi să achite singuri impozitele pe câştigurile ob­ţinute din tranzacţii cu titluri de valoare. Pe lângă revenirea la sistemul reţinerii la sursă a impo­zi­telor legate de piaţa de capital, noul proiect de modificare a Codu­lui fiscal are în vedere un alt pas în direcţia extinderii ba­zei de impozitare: la precedenta rundă de eliminare a scuti­ri­lor de taxe, când au intrat sub incidenţa impozitării şi tichetele de masă, fuseseră uitate cupoanele repre­zen­tând bonuri de valoa­re acor­­date gratuit persoanelor fizice. Finanţele vor acum să taxeze şi contravaloarea cu­poanelor res­pec­tive folosite de obicei de co­mer­cianţi sau com­panii de ser­vicii pentru încurajarea vânzărilor prin acor­darea unor reduceri de preţ, con­siderând-o venit impozabil. Ră­mâne de văzut cum va fi implementată obligaţia de decla­rare şi reţinere a impozitului aferent acestei categorii de venit.

Proiectul de modificare a Codului reglează şi a altă "scăpare" a reglementărilor precedente: şi firmele străine rezidente în UE sau în ţări din AELS (Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia) vor plăti impozitul pe dividende obţinute din România majorat la 16% la fel ca firmele româneşti dacă nu îndeplinesc condiţiile de participare minimă la capitalul companiilor locale care acordă dividendele. Prin această egalizare de tratament Ministerul Finanţelor se aşteaptă la un "impact bugetar pozitiv" pe care însă nu îl poate estima.

Noutatea cu cel mai mare impact pe piaţă rămâne renunţarea la sistemul de declarare şi plată trimestrială a impozitului pe câştigul realizat din tranzacţiile cu titluri de valoare şi înlocuirea acestuia cu reţinerea la sursă a impo­zitu­lui reprezentând plată anticipată în contul impozitului anual datorat. De asemenea, va fi reglementată recalcularea de către Fisc a plăţilor anticipate stabilite în contul impozitului anual da­to­rat pentru veniturile din activităţi independente, în cazul în care în cursul anului fiscal contribuabilii îşi întrerup tem­porar activitatea sau îşi încetează activitatea, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.