Oraşele chineze construite peste noapte au multe clădiri, dar puţini oameni

Autor: Traian Terzianm 24.10.2010

Din multe puncte de vedere, oraşul Ordos din nordul Chinei, bogat în resurse naturale, este un adevărat succes, scrie New York Times.
Are rezerve imense de cărbuni şi gaze naturale, o economie aflată în creştere rapidă şi o piaţă imobiliară atât de fierbinte încât fiecare casă scoasă la vânzare este vândută imediat. Doar un singur lucru mai lipseşte într-un oraş extravagant ca acesta: oamenii.

Oraşul Ordos are 1,5 milioane de locuitori. Dar noul cartier Kangbashi, construit de la zero pe un teren imens aflat la 20 km de vechiul oraş Ordos, este aproape pustiu.
La semafoarele de pe marile bulevarde din Kangbashi nu aşteaptă nicio maşină. Clădirile de birouri sunt pustii. Pietonii sunt insesizabili, iar vegetaţia a început să crească în vilele noi lipsite de rezidenţi.

"Te simţi destul de singur aici", spune Li Li, director de marketing al unui elegant restaurant din Kangbashi. "Majoritatea oamenilor care vin la restaurantul nostru sunt oficiali guvernamentali şi oaspeţii lor. Nu există rezidenţi care să mănânce aici", spuse Li Li.
Liderii locali, împinşi de la spate de către dezvoltatorii agresivi, au sperat să facă din oraşul Ordos versiunea chineză a Dubaiului, transformând terenuri imense de stepă aridă într-o metropolă înfloritoare. Pentru a-şi îndeplini visul au investit peste un miliard de dolari.

Dar la patru ani de când autorităţile locale şi-au mutat sediul în cartierul Kangbashi, cu zeci de mii de case şi zeci de clădiri de birouri finalizate până în prezent, oraşul de 15 km pătraţi a fost ridiculizat de ziarul China Daily ca fiind un oraş fantomă având la bază un optimism deplasat al autorităţilor.
Datorită situaţiei economice foarte bune a Chinei are loc un boom al construcţiilor în toată ţara, iar criticii, arătând cu degetul spre oraşe precum Ordos, atrag atenţia cu privire la bula speculativă ce se dezvoltă în sectorul imobiliar şi a cărei spargere ar trimite şocuri în economia care în ultimii doi ani a fost motorul creşterii mondiale.
Cartierul Kungbashi a fost proiectat să aibă 300.000 de locuitori până acum. Guvernul susţine că deja 28.000 de oameni locuiesc în zonele nou construite. Dar recent, un reporter, vizitând zona timp de câteva ore împreună cu doi brokeri imobiliari, a declarat că a văzut doar o mână de oameni care locuiesc efectiv acolo.
Edilii oraşului sunt însă optimişti în ceea ce priveşte creşterea financiară a oraşului, deoarece Ordosul se află deasupra uneia dintre cele mai mari bazine de carbuni din lume, materie primă al cărei preţ a crescut odată cu consumul ameţitor de energie al Chinei. Acum câţiva ani această zonă era literalmente săracă, dar acum cu un număr tot mai mare de milionari proveniţi din extragerea şi prelucrarea cărbunelui, în Ordos s-a înregistrat cel mai mare Produs Intern Brut pe cap de locuitor, de 19.679 de dolari, iar Land Rover-ele au devenit un simbol comun al înavuţirii.

Cei mai mulţi cumpărători au procedat ca Zhang Ting, un antreprenor în vârstă de 26 de ani, care este unul dintre puţinii rezidenţi ai Kangbashului mutându-se aici dintr-un impuls economic. "Am cumpărat două case în Kangbashi, una pentru mine şi cealaltă ca investiţie", a declarat Zhang, care a plătit aproximativ 125.000 de dolari pentru proprietatea sa de 180 de metri pătraţi pe care o priveşte ca investiţie.

"Am cumpărat-o pentru că preţurile locuinţelor vor creşte cu siguranţă, nu există niciun motiv de indoială. Administraţia locală s-a mutat deja aici", a spus Zhang. "Eu ştiu că oamenii spun că este un oraş gol, dar eu personal nu găsesc niciun incovenient în a trăi singur", a declarat Zhang, care a apelat la serviciile bancare pentru a-şi finanţa investiţia. "Este un oraş nou, haideţi să-i dăm ceva timp."