Leul se întăreşte surprinzător, ajutat de ştirile externe

Autor: Liviu Chiru 25.10.2010

Leul a recuperat în ultimele două şedinţe de tranzacţionare aproape tot terenul pierdut în faţa euro de la jumătatea lunii, beneficiind de îmbunătăţirea sentimentului investitorilor internaţionali după discuţiile dintre liderii mondiali privind combaterea "războiului" deprecierii monedelor dintre China şi Statele Unite ale Americii.

BNR a calculat ieri un curs de 4,2727 lei pentru un euro, cu 3,56 bani sau 0,8% sub nivelul precedent. Dolarul a pierdut 5,23 bani sau 1,7%, până la 3,0431 lei.

"Apetitul investitorilor pentru activele mai riscante a crescut susţinut de mesajul liderilor financiari din G20 de adoptare a ratelor de schimb determinate de pieţe", au comentat analiştii Piraeus Bank. În paralel, pieţele internaţionale aşteptau ieri noi indicii privind noul pachet de stimulente monetare pe care Fed-ul (banca centrală a SUA) îl pregăteşte.

În aceste condiţii, majoritatea monedelor de pe pieţele emergente din regiune au înregistrat aprecieri faţă de euro. Leul a fost ajutat şi de detensionarea situaţiei de pe scena politică locală, în condiţiile în care moţiunea de cenzură împotriva Guvernului (care va primi mâine votul Parlamentului) pare să aibă tot mai puţine şanse să treacă.

Euro era cotat ieri dimineaţă la deschiderea pieţei valutare interbancare la 4,2930 lei, după ce coborâse încă de vineri seara sub pragul de 4,3 lei. În prima parte a zilei piaţa a testat pragul de 4,27 lei, cotaţiile stabilizându-se ulterior peste acest nivel. În mod similar, la Budapesta euro a coborât ieri la 272,7 forinţi, cel mai scăzut nivel din ultimele zece zile, investitorii aşteptând şi decizia băncii centrale privind nivelul dobânzii-cheie. Zlotul polonez s-a întărit de asemenea, cotaţiile coborând pe piaţa de la Varşovia până la 3,95 zloţi pentru un euro.

Analiştii locali au însă aşteptări limitate în privinţa potenţialului de întărire în continuare a leului, în condiţiile în care a recuperat 1% în faţa euro în numai două zile. În plus, noi probleme ar putea să apară dacă discuţiile Guvernului cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional aflată la Bucureşti, care au decurs bine până acum, vor deveni tensionate.

Pe piaţa monetară interbancară dobânzile pentru termenele foarte scurte au urcat uşor, la 3%-4% pe an, odată cu începutul unei noi perioade de constituire a rezervelor minime obligatorii.