Fujikura va crea 630 de noi locuri de muncă în fabrica din Cluj

Autor: Mediafax 26.10.2010

Producătorul de cablaje auto Fujikura Automotive România îşi va extinde, în primul trimestru al anului viitor, capacitatea de producţie la fabrica din Cluj-Napoca şi va crea 630 de noi locuri de muncă, a anunţat conducerea companiei. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, a declarat că firma a câştigat un contract pentru producţia de cablaje auto pentru producătorul german Volkswagen, comenzile urmând să fie realizate la fabrica din Cluj-Napoca. Vicepreşedinte Fujikura Automotive Group, Ignacio Ibarra, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că a fost aleasă fabrica din Cluj pentru derularea contractului cu Volkswagen deoarece conducerea companiei a găsit aici deschidere şi înţelegere din partea Primăriei Cluj-Napoca. "Compania noastră va creşte şi va rămâne aici, la Cluj, urmând să creăm locuri de muncă noi. Oraşul şi Primăria ne-au demonstrat un mare interes pentru a dezvolta activitatea de aici. Ca firmă multinaţională, ne ducem acolo unde avem parte de mare atenţie din partea autorităţilor locale. Am găsit aici deschidere şi înţelegere", a spus Ibarra. Potrivit acestuia, contractul cu Volkswagen este de peste zece milioane de euro şi se va derula pe o perioadă de trei - patru ani. Fujikura Automotive România deţine două fabrici în România, una la Cluj-Napoca, cu o suprafaţă 15.000 de metri pătraţi şi care are acum 630 de angajaţi, şi una la Dej, care se întinde pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi şi care are 1.200 de angajaţi.