Vânzările Chevrolet au urcat cu 26% în primele nouă luni

Autor: Mediafax 26.10.2010

Vânzările Chevrolet în România în primele nouă luni ale anului au crescut, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, cu 26%, la 3.609 unităţi, ceea ce reprezintă cea mai mare apreciere în rândul mărcilor de pe piaţă, potrivit unui comunicat al importatorului Chevrolet Central and Eastern Europe. Totodată, dintre mărcile de import, Chevrolet înregistreză în primele nouă luni cea mai mare creştere a nivelului cotei de piaţă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, respectiv de 1,6%. Cel mai bine vândut model este Spark, care figurează şi ca lider în segmentul mini, cu o cotă de piaţă de 32,5%. Chevrolet Aveo este următorul cel mai vândut model al mărcii, cu o cotă de piaţă pe segmentul său de aproape 11%, în timp ce modelul Cruze deţine 4% din piaţa de segment. În 2011, Chevrolet va lansa în România încă cinci noi modele, reînnoind astfel complet gama sa de autovehicule, ocazie cu care îşi va sărbători şi cei 100 de ani de existenţă.