Amonil rămâne doar cu numele?

Autor: Roxana Daniela Pricop 27.10.2010

Producătorul de îngrăşăminte chimice Amonil Slobozia (AMO), controlat în proporţie de 51% de două firme înregistrate în insulele Belize (Zalois şi Jovline), a anunţat că activitatea de producţie ar putea fi preluată de firma Chemgas Holding Corporation, care a preluat în 2009 şi majoritatea activelor Amonil, prin executare silită.

Săptămâna trecută, Consiliul de Administraţie al Amonil a decis să renegocieze cu Chemgas contractul de management, prestări servicii şi exploatare, precum şi pe cel de închiriere a liniilor de producţie. Anterior acestui anunţ, pe 18 octombrie, compania a făcut public faptul că mai mulţi angajaţi ai combinatului au renunţat la contractele de muncă individuale pentru a se angaja la Chemgas. Transferul producţiei şi al salariaţilor către Chemgas ar putea însemna însă sfârşitul Amonil, ceea ce ar aduce pierderi acţionarilor companiei, printre care se numără şi Salink Limited, un vehicul de investiţii controlat de grupul suedez East Capital. Compania Amonil avea anul trecut peste 800 de angajaţi.

Chemgas Holding este deţinută la rândul ei de o altă firmă offshore, Riverside Development, înregistrată tot în insulele Belize, acţionarii acesteia nefiind cunoscuţi, la fel ca şi în cazul Zalois şi Jovline. Firma Chemgas Holding Corporation a cumpărat linia de producţie şi mai multe active ale Amonil, în octombrie 2009, într-o licitaţie pentru executarea silită, la cererea Chemgas, care deţinea o creanţă asupra producătorului de îngrăşăminte din Slobozia. Ulterior, Amonil a închiriat de la Chemgas activele respective pentru continuarea activităţii şi plăteşte o chirie lunară de 550.000 de lei, plus TVA.

Amonil este considerat ca făcând parte din grupul Interagro, alături de alte cinci combinate chimice din ţară, deşi nici Interagro şi nici Ioan Niculae, proprietarul grupului, nu figurează ca acţionari la Amonil.

Acţiunile Amonil se tranzacţionau ieri la un preţ de 0,0172 lei/titlu, în stagnare faţă de referinţă. Capitalizarea companiei este în prezent de 19,13 milioane de lei.