Opinie Iulian Anghel: Cunoaşterea inutilă
Nicio raţiune, în afara unui rudimentar calcul politic, nu justifică angajarea răspunderii Guvernului pe legea educaţiei. Nu că educaţia nu ar avea nevoie de ajustări, ci că tot demersul este inutil atâta vreme cât legea va fi, oricum, modificată odată cu schimbarea puterii.
Efortul este zadarnic, iar cunoaşterea inutilă. La ce i-ar folosi Guvernului dacă i s-ar aduce aminte că, în ultimii 20 de ani, legea educaţiei a fost modificată de 114 ori?
Ceea ce disperă în România de astăzi este canalizarea eforturilor către nimic. "Cunoaşterea inutilă", cum ar spune Jean-François Revel. Cunoşti adevărul, dar adevărul nu te cunoaşte pe tine. Mistificare.
Nu poţi contabiliza eşecul moţiunii de miercuri a opoziţiei în contul succesului Guvernului. Nu poţi suţine că efortul ratat înseamnă un entuziasm al populaţiei pentru reforme. Cum nu poţi sprijini, în mod rezonabil, ideea că reducerile de salarii înseamnă, automat, restructurarea statului. Dar o faci.
Doar că tăierile de salarii au un singur nume: eşec! "Luminiţa de la capătul tunelului" a lui Victor Ciorbea devine un întuneric de la capătul lumii. Niciun om raţional nu ar accepta să ardă pe rug pentru mântuirea semenilor care se vor naşte peste 1.000 de ani.
România sfârşeşte al doilea an de recesiune şi se pregăteşte pentru al treilea. Iluzia că ieşirea Europei din criză va trage România după ea, cum tind să ne asigure oficialităţile, s-ar putea dovedi o iluzie. Pentru că, deşi exporturile cresc, economia scade. Şi nu există nicio analiză guvernamentală serioasă care să şi explice de ce şi să caute soluţii. Sigur, dacă exporturile nu trag economia în sus, atunci ar trebui să o tragă consumul intern. Dar cum? Cu tăieri de salarii şi cu gâtuirea cheltuielilor pentru investiţii? Ştim că statul nu are bani şi că o serie de cheltuieli trebuie ajustate. Dar aceasta este reforma? Nu este doar consecinţa lipsei ei?
În 2009, în plină criză, administraţia centrală nu a mişcat un deget pentru ajustarea cheltuielilor publice. În 2010, ajunsă la fundul sacului, acuză rezistenţa la reforme a celor care nu vor, în mod voluntar, să admită să li se înjumătăţească venitul.
Guvernul urma să-şi angajeze aseară răspunderea în faţa Parlamentului pe o lege extrem de contestată, cea a educaţiei. Maghiarii minoritari vor învăţa istoria şi geografia în limba maghiară cum legiferează actul normativ. Va conduce această măsură la creşterea salariilor profesorilor de limbă maghiară, la fel de săraci ca şi profesorii de limbă română? Nici vorbă. Dar va menţine Guvernul în funcţie, graţie spijinului UDMR. Ce spune Guvernul în schimb? Că cei care nu vor legea nu vor reformă! Şi că, needucaţi cum suntem, trebuie să ni se îndese reforma pe gât!
Ştim acest discurs de multă vreme. El a făcut carieră în epoca postrevoluţionară. Dar dacă ştim, cum să facem să nu ştim degeaba? Singura modalitate este de a arăta zi de zi că ştim să deosebim adevărul de fals. Doar aşa cunoaşterea va deveni utilă.