Economia americană suflă din greu

Autor: Catalina Apostoiu 31.10.2010

Economia Statelor Unite a avansat cu o rată anualizată de 2% în perioada iulie-septembrie, mai rapid decât în trimestrul anterior, potrivit cifrelor oficiale, citate de BBC News.
"Creşterea economică este în continuare pozitivă, însă puţin dezamăgitoare", a declarat Scott Brown, economist-şef în cadrul Raymond James & Associates. "Nu ne aflăm în punctul în care ne-am dori din punct de vedere al redresării", a adăugat Brown.

Creşterea a venit în pofida menţinerii ratei şomajului la un nivel ridicat şi a slăbiciunii de pe piaţa rezidenţială. Cifra de 2% depăşeşte creşterea revizuită în sus de 1,7% înregistrată în perioada aprilie-iunie, dar se situează sub rata de creştere de 3,7% consemnată în trimestrul ianuarie-martie.
Banca centrală americană (Fed) a sugerat că va lua noi măsuri pentru a impulsiona creşterea economiei. În acest sens, Fed este aşteptat să anunţe reluarea strategiei de relaxare cantitativă, injectând noi fonduri în economie prin achiziţionarea de obli­ga­ţiuni guvernamentale.

Faţă de trimestrul anterior, economia americană a avansat cu 0,5% în trimestrul iulie-septembrie.
Economia înregistrează în continuare o redresare lentă la standarde istorice, cu rata şomajului la 9,6% şi americanii din ce în ce mai preocupaţi de viitor. Parti­dul Democrat al preşedintelui Barack Obama ar putea suferi pierderi importante pe fondul acestor date în cadrul alegerilor congresionale.
Datele publicate de Departamentul de Comerţ indică faptul că firmele care îşi constituie stocuri au avut cea mai mare contribuţie, de peste două treimi, la expansiunea economiei Statelor Unite în decursul celui de-al treilea trimestru.
Totuşi, cheltuielile consumatorilor s-au aflat de asemenea în creştere în pofida menţinerii ratei şomajului la un nivel ridicat. Astfel, cheltuielile consu­ma­torilor au avansat cu o rată de 2,6% în trimestrul al treilea, în creştere faţă de 2,2% în trimestrul doi.