Banca Naţională a scos din evidenţe 27 de IFN-uri în primele nouă luni

Autor: Ciprian Botea 31.10.2010

Banca Naţională a radiat din registrele sale 27 de instituţii financiare nebancare (IFN) în primele nouă luni din 2010, numărul acestora fiind în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, când 18 IFN-uri au fost scoase din evidenţele BNR.

Cele mai multe firme radiate aveau ca obiect principal de activitate finanţarea bunurilor achiziţionate în leasing. Doar din registrul general al BNR au fost radiate 13 companii de leasing în primele nouă luni, pe lângă acestea ieşind din evidenţa băncii centrale încă trei companii care în paralel cu alte activităţi operau şi pe segmentul de leasing.

Din registrul special, unde figurează IFN-urile care au un sold minim al creditelor de 25 mil. lei şi capitaluri proprii şi sume împrumutate de cel puţin 50 mil. lei, a fost radiată o singură firmă de leasing şi şase IFN-uri cu activităţi multiple de creditare. Piaţa de leasing a scăzut puternic anul trecut şi în prima jumătate a acestui an pe fondul căderii pieţei auto, iar în condiţiile în care cererile noi de finanţare au fost tot mai puţine vânzarea bunurilor recuperate de la clienţii rău-platnici a devenit principalul obiect de activitate al acestor firme.