Imotrust a stâns 2,7 mil. euro de la investitori în prima etapă a majorării de capital

Autor: Andrei Chirileasa 01.11.2010

Dezvoltatorul imobiliar Imotrust Arad (ARCV), controlat de omul de afaceri Alexandru Bercea, a adunat 11,6 mil. lei (2,7 mil. euro) de la acţionari în prima etapă a majorării de capital, din 30,88 mil. lei cât şi-a propus.

Firma Arcvia Minerva, controlată de familia Bercea, a subscris acţiuni în valoare de 10,6 mil. lei, iar ceilalţi acţionari au constribuit cu 1 mil. lei. Conducerea companiei urmează să decidă, în funcţie de condiţiile din piaţă, dacă va oferi spre subscriere restul de acţiuni sau dacă le anulează.

Acţiunile Imotrust se tranzacţionează în prezent uşor sub valoarea nominală de 0,1 lei, care este preţul de subscriere din cadrul majorării de capital.