BNR va menţine astăzi dobânda la 6,25% pe an, susţin analiştii

Autor: Liviu Chiru 01.11.2010

Analiştii se aşteaptă ca BNR să menţină azi neschimbate atât dobânda-cheie, la 6,25% pe an, cât şi rezervele minime obliga­to­rii la lei şi la valută, anticipând a patra şe­din­ţă de politică monetară la rând fără modificări.
Justificările analiştilor diferă însă de la ne­ce­sitatea menţinerii unei atitu­dini pru­den­te, în condiţiile în care preţurile la ali­men­te sunt în creştere susţinută, până la ire­le­vanţa do­bânzii-cheie, ca principal in­strument de politică monetară.

"Economia nu este refăcută, iar o majorare de dobândă nu ar ajuta, din punct de vedere al stabilităţii macroeconomice. Nu aş vedea însă nicio reducere de dobândă, pentru că sunt încă incertitudini pe partea de consolidare fiscală, ceea ce ar putea să pună presiune pe inflaţie. Se adoptă o politică prudentă, aşa cum am văzut şi la prece­dentele şedinţe, chiar dacă acordul cu FMI dă senzaţia că este ontrack", spune Lucian Anghel, economistul-şef al BCR, cea mai ma­re bancă locală. El notează că o majorare de dobândă acum şi-ar produce efectele abia peste câteva trimestre, în timp ce inflaţia va co­borî probabil spre 4% în vara lui 2011, ast­fel că BNR ar trebui să taie ulterior dobânda.

"În momentul de faţă informaţiile disponibile arată că transmisia majorării de TVA (de la 19% la 24%, aplicată în iulie - n. red.) a fost incompletă, aceasta fiind vestea bu­nă. În schimb, au apărut semnele unor şo­curi de ofertă din agricultură, care s-au văzut în septembrie în preţuri şi vor continua să se ma­nifeste. Inflaţia va fi peste aşteptările BNR şi FMI", spune Ionuţ Dumitru, econo­mis­tul-şef al Raiffeisen Bank. Banca cen­trală anticipa că inflaţia va atinge un vârf de 8% în septembrie, după care va încetini la 7,8% până în decembrie.
Datele Statisticii arată că în septembrie a fost de 7,77%, însă creşterea preţurilor la unele alimente cu până la 6% i-a determinat pe mulţi analişti să îşi revizuiască prognozele în sus.
"Sunt tensiuni inflaţioniste, dar de obicei BNR aşteaptă ca acestea să se con­fir­me în preţuri mai mari înainte de a majora dobânda. Riscul unei majorări a dobânzii-che­ie în prima parte a anului viitor este ma­re", spune Nicolaie Alexandru-Chideşciuc, eco­no­mistul-şef al ING Bank. El consideră de asemenea că banca centrală nu va modi­fica nici dobânda, nici rezervele minime în şedinţa de astăzi.

"BNR nu are cum să mai reducă dobân­da în contextul actual. Ratele de dobândă pe piaţa interbancară oricum sunt mult sub rata de politică monetară, aproape de 2% pe an. Este lichiditate foarte multă în piaţă, pe care ban­ca centrală o menţine şi practic acest lu­cru imprimă un caracter lax politicii mone­ta­re. Mai mult de atât nu are ce sa facă", apre­ciază Chideşciuc. Pe de altă parte, el spune că bancherii nu au uitat că BNR preferă să asigure stabilitatea cursului, un indicator mult mai atent urmărit, chiar cu preţul unor fluctuaţii de dobândă. În aceste condiţii, bancherii sunt reticenţi să reducă dobânzile la creditele pentru clienţi, chiar dacă acum pot obţine fonduri ieftine de pe piaţa interbancară. De altfel, şi dobânzile plătite clienţilor la depozite rămân la niveluri de 7%-8% pe an. Analiştii Piraues Bank sunt chiar mai tranşanţi din acest punct de vedere.
"Considerăm ca BNR nu are niciun motiv să modifice dobânda-cheie, care a de­venit doar un instrument fără însemnă­tate, în condiţiile în care s-a deconectat de dobânzile efective de pe piaţă", comentează analiştii Piraeus Bank. De altfel, ei se aşteaptă ca ratele pe piaţa monetară să rămână neschimbate după şedinţa BNR.
Aceasta este ultima şedinţă pe probleme de politică monetară programată pentru anul acesta, iar prima întâlnire din 2011 va fi pe 5 ianuarie. Tot în şedinţa de astăzi Consiliul de Administraţie al BNR va aproba şi Raportul asupra inflaţiei pe trimestrul al treilea, cu un set nou de proiecţii privind evoluţia inflaţiei în perioada următoare.