Cine şi cum să controleze miliardele de la Bruxelles sau miliardele statului date pe achiziţii

O piaţă de 13 miliarde (peste 9% din PIB) reprezentând achiziţiile publice propriu-zise la care se adaugă alte aproximativ 10 miliarde de euro, reprezentând investiţiile făcute de companiile aflate în subordinea statului - iată oferta cu adevărat generoasă, drept urmare de luat în seamă, pe care statul o face, an de an, companiilor.

Situaţiei de mai sus i se va adăuga şi o ipotetică grăbire a absorbţiei miliardelor de euro, bani nerambursabili de la Uniunea Europeană, care nu pot fi obţinuţi în absenţa unui sistem de licitaţii publice - când este vorba despre bani ceruţi de autorităţi - bine pus la punct şi a unor competiţii corecte între ofertanţi.
Cum să faci ca sistemul de achiziţii publice şi legislaţia în domeniu să nu blocheze atragerea fondurilor care, în acestă criză ce se prelungeşte, devin vitale nu doar pentru companiile private, ci şi pentru sectorul de stat? Experienţa din trecut nu este încurajatoare. Programele de preaderare ISPA şi Phare - finanţare dată de UE înainte de aderarea României - nu au fost un succes.

În procente, doar 2% din aceşti bani au fost absorbiţi, a arătat ieri Cristina Trăilă, şefa Agenţiei Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achi­ziţiilor Publice (ANRMAP), în cadrul unei dezbateri privind legislaţia achi­ziţiilor publice şi atragerea de fonduri europene.
Dacă programele de finanţare nu sunt un succes, finanţările postaderare nu arată nici ele prea bine. În jur de 7% din cele 19 mld. euro, fonduri structurate destinate României până în 2013, au fost efectiv absorbite. Este de vină legislaţia achiziţiilor - practic, o componentă importantă a atragerii fondurilor europene într-un proiect public o reprezintă organizarea licitaţiilor pentru realizarea lui - sau sistemul care gestionează fondurile UE?

Legea achiziţiilor publice din 2006 a fost modificată destul de serios în această vară. Ce s-a încercat a fost blocarea trucării de licitaţii prin acea posibilitate legală ca un contract iniţial să fie umflat ulterior prin contracte adiţionale. Modificările legislative au redus şi numărul de contestaţii depuse în cadrul unor licitaţii, contestaţii care blocau, practic, demararea proiectului, dar reprezentau şi o sursă de şantaj: nu contest licitaţia pe care ai câştigat-o decât dacă îmi subcontractezi o parte din lucrări. Cei care contestă acum o licitaţie câştigată pentru ca, ulterior, să se dovedească că nu au avut temei plătesc penalităţi. Însă au crescut contestaţiile pe realizarea caietelor de sarcini. Este vorba despre acea "obişnuinţă" a contractelor cu dedicaţie, când în caietele de sarcini apar condiţii ce pot fi îndeplinite doar de o firmă anume, a arătat şeful Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) Bogdan Lehel Lorand.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, susţine: "Nu poţi să desenezi un sistem care să evite toate erorile". Cu alte cuvinte, afirmă el, ai putea bloca trucarea oricărei licitaţii doar dacă blochezi toate licitaţiile.
Chiar dacă perfectibilă, legislaţia există spun repezentanţii instituţiilor implicate în gestionarea achiziţiilor publice. Dacă legislaţia achiziţiilor nu blochează absorbţia de fonduri europene atunci cine o face sau ar putea să o facă în viitor?
Cristina Trăilă crede că mingea este chiar în curtea instituţiilor care ges­tionează fondurile. Sunt prea multe şi se încurcă în atribuţii. Este nevoie de o singură instituţie, afirmă ea.
Consilierul premierului Andreea Paul-Vass afirmă că Guvernul analizează trei variante de restructurare a instituţiilor publice implicate în atragerea fondurilor europene.
Cele trei variante prevăd, potrivit lui Vass, concentrarea instituţiilor într-una singură, după modelul Poloniei şi Bulgariei, externalizarea sau privatizarea serviciilor publice de evaluare a proiectelor cum se întâmplă în Cehia sau restructurarea instituţiilor în vederea eficientizării activităţii. Când se va întâmpla: "Cât mai repede!"

Cristina Trăilă, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP)

Absorbţia de fonduri europene este strâns legată de funcţionarea sistemului de achiziţii publice pentru că fondurile nerambursabile nu pot fi atrase fără să treacă prin sistemul de achiziţii. Problema care se ridică este: ce nu funcţionează? Nu este legislaţia achiziţiilor pusă la punct sau autorităţile care gestionează fondurile europene au o mare problemă? Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Cristina Trăilă, susţine că problema este mai degrabă în curtea instituţiilor care gestionează fondurile. Potrivit unei analize a ANRMAP, există 75 de instituţii cu atribuţii legate de atragerea fondurilor europene care se calcă pe picioare. În cadrul celor 75 de instituţii există şapte autorităţi de management şi 33 de organisme intermediare şi alte autorităţi care certifică plăţile sau propun corecţii financiare. Acestora li se adaugă alte cinci instituţii pentru fondurile de preaderare PHARE şi ISPA, deşi, în 2011 aceste fonduri se vor epuiza. Soluţia? Unificarea autorităţilor de management şi reducerea substanţială a numărului de organisme intermediare. În opinia Cristinei Trăilă, legislaţia privind achiziţiile publice, aflată în vigoare. nu este un impediment în atragerea fondurilor europene. Pe de altă parte, spune Trăilă, ANRMAP va cere înfiinţarea unei unităţi centralizate la nivelul achiziţiilor publice. Acest lucru ar presupune că, pentru o serie de achiziţii cum ar fi papetărie şi birotică, computere şi echipamente de birou, achiziţii de mobilier, combustibili auto sau diferite servicii (informatice, de transport aerian sau servicii de asigurare), achiziţiile să se facă de către o singură instituţie şi să fie apoi împărţite şi nu de către fiecare instituţie publică centrală în parte precum în prezent. Acest lucru oferă statului o mai bună capacitate de a-şi gestiona resursele.

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurentei

Cum "fentează" unele firme licitaţiile de achiziţii publice organizate de autorităţile centrale sau locale? Fac oferte de neacceptat, ceea ce are ca rezultat că un contract este atribuit unui alt competitor, chiar dacă oferta făcută de acesta nu este dintre cele mai bune. Apoi subcontractează lucrări de la cel care a câştigat licitaţia. Este un tip de înţelegere între firme care este în viizorul Consiliului Concurenţei (CC), spune Bogdan Chiriţoiu, şeful Consiliului Concurentei. În domeniul achiziţiilor publice, Consiliul nu urmăreşte eventualele înţelegeri dintre autorităţile care organizează licitaţii şi firmele participante, ci doar înţelegerile dintre firme pentru "aranjarea" unor licitaţii. Cum se mai aranjează o licitaţie fără ştiinţa celor care oferă contracte? La o licitaţie participă mai mulţi competitori, ceea ce oferă condiţiile legale de organizare. Doar că acei competitori nu sunt independenţi unul de altul, firmele făcând parte din acelaşi consorţiu, fără ca organizatorii să ştie. Rezultatul? Indiferent de cine câştigă, cei care au licitat sunt mulţumiţi, dar cel care a atribuit contractul iese în pierdere pentru că nu a existat competiţie reală. Consiliul Concurenţei îi obligă de câteva luni pe cei care participă la licitaţii, să declare în scris că nu au relaţii de subordonare-coordonare cu ceilalţi competitori, relaţii care, dacă sunt descoperite, conduc la anularea licitaţiei cu penalizările de rigoare, spune Chiriţoiu.