BCR îşi extinde reţelele de ATM şi POS

Autor: Liviu Chiru 03.11.2010

BCR, cea mai mare bancă locală după active, a continuat să instaleze POS-uri la comercianţi, numărul total al aparatelor urcând cu 11% faţă de septembrie anul trecut, până la 18.400 de unităţi, în timp ce deschiderea de noi unităţi a încetinit puternic.

Banca a deschis în cele 12 luni încheiate în septembrie doar zece unităţi teritoriale noi, ajungând astfel la 667 de agenţii şi sucursale. "Ca rezultat al politicii BNR de reducere a operaţiunilor cu numerar şi al dezvoltării afacerilor, numărul tranzacţiilor de plată la POS cu cardurile emise de BCR a crescut cu 28% şi de patru ori la plata cu card la POS-urile BCR indiferent de banca emitentă (faţă de primele nouă luni din 2009 - n. red.)", potrivit reprezentanţilor băncii. Valoarea sumelor cheltuite la POS pe cardurile BCR a urcat cu 24% şi de trei ori şi jumătate în general pentru reţeaua de POS-uri a băncii. BCR a instalat 19 ATM-uri noi în trimestrul al treilea, reţeaua ajungând astfel la 2.244 de aparate.