În umbra menestrelului/ de Constantin Stan
După o viaţă tumultoasă şi adesea istovitoare, cu presiunea predării zilnice, cu superficialitatea care e inclusă în relatarea rapidă a evenimentului, gazetarul priveşte în gol: rămân atât de puţine lucruri în urma lui, ar fi vrut să aprofundeze câteva subiecte, dar parşiva meserie nu i-a lăsat niciodată răgazul necesar. Societatea de consum s-a exersat întâi în jurnalism şi a căpătat proporţii apocaliptice tot aici - aproape tot ce se face e pentru aici, pentru acum, pentru 24 de ore sau chiar mai puţin. Palidă consolare că materia publicistică de acum va căpăta valoare -documentară - odată cu trecerea timpului şi va fi citită cu lăcomie peste o sută de ani.
Sunt puţini jurnalişti care pot rupe acest cerc vicios al
meseriei lor. Şi şi mai puţini sunt jurnaliştii români care,
scânteindu-le un subiect, au tenacitatea, harul şi şansa de a-l
urmări, de a-l adânci şi de a-l face să lumineze mai mult decât o
emisiune sau o ediţie.
Mircea Pospai este unul dintre norocoşi. Jurnalistul de la Radio
Craiova nu a fost un risipitor cu ceea ce puteau fi doar
efemeridele activităţii sale publicistice, adunându-şi în volume
multele reportaje, investigaţii sau consemnări realizate ca sarcini
de serviciu.
Cred însă că a dat lovitura jurnalistică abia acum, cu o carte ce
s-a adunat din zeci de emisiuni şi zeci de ore de convorbiri cu
Tudor Gheorghe realizate săptămânal la radio. Tomul se cheamă
"Tudor Gheorghe. În umbra menestrelului" şi a apărut la Editura
Scrisul Românesc din Craiova. Practic, este o biografie a lui Tudor
Gheorghe, este un Tudor Gheorghe povestindu-şi viaţa provocat de
către jurnalist.
Gospodăreşte, cronologic, cu bogate informaţii şi fapte de viaţă
care capacitează cititorul ca un roman de aventuri, vie acum şi vie
şi în viitor ca importantă sursă de informaţii pentru orice
cercetător al lumii teatrului românesc. Tudor Gheorghe are o
memorie fabuloasă nu neapărat doar afectivă, readucând, aşadar, nu
numai atmosfera anilor '60 din lumea viitorilor actori, evocă în
portrete oamenii pe care i-a avut aproape, nu numai Craiova
debutului său actoricesc sau a modului în care se făceau
repartiţiile absolvenţilor de teatru în anii '60, ci şi repertorii,
distribuţii, regizori. Sunt informaţii care s-ar fi obţinut cu
greu, cercetându-se programe, afişe, cronici, jurnale.
Chiar şi în ciudata, misterioasa lume a teatrului, atât cea
vizibilă pe scenă cât şi, sau mai ales, cea din culise, nu există
totdeauna câte un pasionat care să noteze zilnic ce se petrece aşa
cum a făcut-o Candid Stoica pentru Teatrul de Comedie în al său
admirabil jurnal publicat cu titlul "Acele lucruri aiuritoare care
se petrec în spatele scenei".
"Tudor Gheorghe. În umbra menestrelului" nu se poate povesti.
Pentru că ar însemna să rescrii cartea aproape în întregime. Iar a
decupa secvenţe ar însemna să comiţi o nedreptate unora alegând
altele. Principala calitate este dată tocmai de cascada de
întâmplări, de evocări, de portrete care fac lectura palpitantă.
Poţi fi de acord sau nu cu unele afirmaţii, te poţi îndoi de
veridicitatea unor scene, dar în niciun caz nu te plictiseşti.
Descoperi un Tudor Gheorghe pe de o parte aşa cum îl ştiai de pe
scenă, deştept, tăios, hâtru, admirabil cunoscător al poeziei
române, adesea melancolic şi nostalgic, dar şi unul pe care doar îl
bănuiai - întors către sine, reţinut în a-şi exterioriza trăirile
profunde, amărăciunile unei existenţe nu totdeauna mergând din
triumf în triumf.
Din acest punct de vedere titlul îmi pare de o ambiguitate
fericită. Primul înţeles ar fi cel al unei modestii cu care
jurnalistul se aşază faţă de interlocutorul său, în umbra uriaşei
sale staturi artistice, un artist al cărui nume îl aşez şi-l
rostesc astfel: Maria Tănase - Tudor Gheorghe - Gheorghe Zamfir.
Desigur, un jurnalist deştept ştie să se aşeze discret vizavi de un
astfel de subiect, lăsându-l să ocupe prim-planul, să asculte şi să
intervină doar spre a-l stârni în a continua confesiunile şi
povestirile sale. Orice om se destăinuie în faţa cuiva în care are
încredere. Cu atât mai mult un artist, o personalitate aduce la
lumină trăiri, fapte, gânduri nerostite până atunci numai dacă are
deplină încredere în jurnalist, în capacitatea sa de a reda fidel,
fără distorsiuni şi fără interpretări deformatoare, spusele
lui.
Mircea Pospai a reuşit să fie un bun ascultător, capabil să-l facă
pe Tudor Gheorghe să-şi aducă aminte lucruri pe care probabil nu
şi-ar fi imaginat că sunt atât de vii în memoria lui, dar şi un bun
scriitor, care nu i-a trădat spiritul, adevărul celor spuse.
O a doua înţelegere a titlului este cea a nostalgiei lui Tudor
Gheorghe: în umbra menestrelului a stat un actor. Un tânăr actor ce
pornise admirabil în teatru, dar care nu s-a împlinit aşa cum
semnele şi astrele talentului său o arătau. Este tema ce apare aşa
cum se iveşte şi o temă simfonică, uneori discret, abia auzit,
alteori ieşind puternic la lumină. Dar mereu şi mereu prezentă. Şi
care face din această carte romanul unui vis frânt, dar niciodată
pierdut.
CONSTANTIN STAN (n. 28 iulie 1951) este licenţiat al Facultăţii
de Filologie (1974) a Universităţii Bucureşti. Laureat al Academiei
Române (2004) pentru romanul "Gerda". Cărţile de proză i-au fost
premiate de ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Festivalul
"Poesis" Satu Mare, revista "Luceafărul". Premiul APLER pentru
jurnalism cultural.
Este prezent de la primul număr, săptămânal, cu rubrica "Reportaj",
în Ziarul de Duminică.
Este preşedintele secţiei Proză a Asociaţiei Scriitorilor din
Bucureşti.