Fostul preşedinte al Euromedic a fost numit la conducerea MediHelp Internaţional

Autor: Mediafax 04.11.2010

Consiliul Director al brokerului MediHelp Internaţional a decis numirea lui Zahal Levy, fostul preşedinte al grupului de servicii medicale Euromedic România, în poziţia de preşedinte al companiei. Potrivit MediHelp, Levy va conduce şi dezvolta compania "pe piaţa tot mai competitivă din Europa Centrală şi de Est". Zahal Levy este fostul preşedinte al Euromedic România şi a jucat un rol important în construirea şi dezvoltarea centrelor de diagnostic de la Bucureşti (Fundeni), Arad, Constanţa şi Petroşani.

În 2006 este numit vicepreşedinte al Euromedic Internaţional. "Acesta este un rol foarte important pentru mine. MediHelp a apărut pe piaţa din România într-un moment în care conceptul de asigurare medicală privată era o noutate absolută. Acum obiectivul meu este de a consolida poziţia MediHelp ca unul dintre cei mai importanţi brokeri de asigurări de sănătate din Europa Centrală şi de Est", a declarat într-un comunicat Zahal Levy. MediHelp Internaţional reprezintă mai multe companii de asigurări medicale internaţionale de top şi este prezentă pe piaţa din România din anul 1999. Euromedic International este o companie olandeză, avându-i ca acţionari pe Merrill Lynch
Global Private Equity, Ares Life Sciences şi Montagu. Compania operează 181 de centre de diagnostic şi dializă în 15 ţări europene. Mediafax