CNVM a amendat cu sume maxime aplicabile persoanelor fizice directorii unor firme cu acţiuni Amonil

Autor: Stefan Musgociu 05.11.2010

CNVM a sancţionat două persoane din conducerea firmelor Jovline Ltd. şi Zalois Ltd. cu amenda maximă aplicabilă persoanelor fizice, de 50.000 de lei, întrucât cele două societăţi nu au lansat o ofertă de preluare a combinatului chimic Amonil Slobozia, deşi erau obligate sã facă această operaţiune, scrie Mediafax Business.

Potrivit legislaţiei pieţei de capital, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) are dreptul să aplice persoanelor fizice amenzi cuprinse între 500 şi 50.000 de lei.

CNVM l-a amendat, joi, pe directorul unic al Jovline, Soteroula Constantinou, şi pe directorul unic al Zalois, Maria Georgiou, cu câte 50.000 de lei, potrivit ordonanţelor de sancţionare emise de Comisie.

Totodată, CNVM a solicitat celor două firme ca în termen de 10 zile lucrătoare să depună documentaţia pentru oferta publică obligatorie de preluare la Amonil. Comisia menţionează în ordonanţele de joi că va aplica din nou sancţiuni persoanelor responsabile dacă nu va fi lansată o ofertă de preluare la Amonil.

Amezile CNVM pot fi contestate în termen de 30 de zile de la data comunicării, însă contestaţiile nu suspendă executarea sancţiunii.