Departamentul de creaţie al Lowe este coordonat din toamnă de Mihai Fetcu

Autor: Adriana Rosoga 07.11.2010

Mihai Fetcu (31 de ani) conduce de la 1 iulie activitatea departamentului de creţie al Lowe. El s-a alăturat agenţiei în 2009 ca senior art director.A absolvit Facultatea de Arte Decorative şi Design în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, lucrează de 12 ani în advertising, a fost premiat la Effie, are trei invenţii înregistrate la OSIM şi a realizat prototipul 100% funcţional al unui autoturism de teren.

La Lowe, Fetcu a coordonat licitaţii şi proiecte de creaţie precum: relansarea Kinder Surprise în România, lansarea Domestos BactiStop în România, campania corporate Labormed (prima astfel de campanie dezvoltată de un producător de medicamente generice în România), campania Teva pentru brandul de vitamine Tuti, Platforma mămică24h dezvoltată pentru Johnson&Johnson şi exportată de Lowe România în patru ţări europene.