Opinie Dan Pascariu: De ce urâm băncile?

În primul rând urâm băncile din aceleaşi motive pentru care urâm în general: din teamă, din invidie, din ignoranţă, din intoleranţă, din cauza spiritului de turmă, pentru că este la modă sau pentru că ni se sugerează sau ni se indică să urâm.

În al doilea rând, urâm pentru că ne este greu să ne asumăm greşelile, eşecurile şi e mai uşor să dăm vina pe alţii pentru neîmplinirile noastre. Ura devine şi drog de alinare şi substitut al soluţiilor pentru care e nevoie de efort, de disciplină, de rigoare, de inteligenţă etc.

Şi, nu în ultimul rând, urâm pentru că ura este cea mai lungă plăcere! După cum spunea Lordul Byron: "iubim în grabă şi detestăm pe îndelete".

Cel mai adesea urâm în perioade de restrişte, de criză, în care populismul devine ideologia dominantă, în care se caută ţapi ispăşitori, de regulă minoritari ca etnie: romi, evrei, străini în general sau ca avere: chiaburi, moşieri, burghezi, capitalişti, moguli, bancheri. Această ură este cu atât mai convenabilă cu cât rezultatul ar putea fi o redistribuire a averii sau puterii, pe cale paşnică sau, dacă nu ne afectează, chiar violentă.

În Evul Mediu, feudalii sau regii care se împrumutau de la zarafi (de regulă evrei) nu de puţine ori îşi lichidau creditorii. Desigur, în zilele noastre, preceptele morale ne împiedică să rezolvăm într-un mod atât de rapid, drastic şi "convenabil" rambursarea datoriilor.

Întrebarea se pune dacă iubim vreodată băncile? Da! Categoric! O singură dată: în ziua în care am luat împrumutul. Apoi le urâm sistematic în fiecare lună sau trimestru, când vine scadenţa. Pentru că scadenţele ne aduc aminte de obligaţii şi responsabilitate, concepte incongruente cu noţiunile de linişte, tihnă şi mai ales libertate. Este de-a dreptul neplăcut să ţi se reamintească atât de des faptul că plăcerile (vacanţa), confortul (casa), comoditatea (maşina) au un preţ.

Le mai urâm pentru că ne amintesc de entuziasmul iraţional care a pus stăpânire pe noi atunci când am crezut că locurile noastre de muncă vor fi veşnice, promovările şi creşterile de salariu sigure, iar valoarea caselor va ajunge cel puţin dacă nu chiar mai mare decât la Londra, Paris sau New York.

Mai urâm băncile şi pentru că ne amintesc frustrările de a nu putea lua un credit pe măsura dorinţelor noastre, pentru că nu ne putem încadra în afurisitele reguli prudenţiale şi pentru că ne amintesc de întreg arsenalul pe care l-am folosit pentru a le convinge să ne mărească suma creditului, trecând de la rugăminţi la ameninţări sau încercări de mituire.

Le mai urâm pentru că ne amintim cum am încercat să le păcălim aducând adeverinţe de salariu falsificate sperând că Dumnezeu sau şeful să facă o minune care să transforme minciuna în adevăr.

Le urâm pentru că ne aducem aminte acum că, luaţi de val, nici măcar nu ne-am uitat cu atenţie la contractul de credit, la ce ne-am angajat, la cât ne va costa şi dacă ne puteam permite.

Le urâm pentru că ne-am lăsat amăgiţi de reclamele lor agresive, ca şi ale vânzătorilor de maşini, case, electronice, vacanţe etc. şi pentru că am vrut să le avem pe toate deodată şi să nu aşteptăm, precum părinţii şi bunicii noştri, să agonisim o viaţă întreagă pentru a ne îndeplini visurile.

Le urâm pentru că, între timp, maşina a ajuns un hârb, televizorul s-a depreciat moral, valoarea casei a scăzut, iar vacanţa s-a terminat. Şi, deşi am vrea să o luăm de la început, nici măcar n-am terminat ratele la creditele curente.

În fine, le urâm pentru că n-au prevăzut criza şi nu ne-au atras suficient atenţia că dobânda ar putea să crească sau că leul ar putea să se deprecieze. La urma urmei suntem oameni, iar ura este un sentiment omenesc. Problema nu este ura ca stare emoţională temporară, ci transformarea ei în atitudine: deliberată, sistematică, distructivă. Problema este când ura devine temă de campanie sau o campanie în toată regula. Din păcate, sistemul bancar a devenit "inamicul public nr.1" şi asistăm la o campanie fără precedent împotriva acestuia.

Este foarte adevărat că unele bănci au abuzat de încrederea unora dintre clienţii lor şi nu şi-au respectat angajamentele asumate prin contracte. Acele bănci trebuie să corecteze situaţiile respective, să caute să rezolve pe cale amiabilă disputele. Iar dacă acest lucru nu se realizează, clienţii afectaţi în mod real au toată latitudinea să-şi caute dreptatea în justiţie.

Dar, atenţie, vorbim de câteva mii de clienţi dintr-un total de câteva milioane. Vorbim de mai puţin de 1% din total. Pentru mai puţin de 1% din credite nu este firesc să anatemizăm întregul sistem bancar, ca şi cum ar fi vorba de un rapt deliberat şi sistematic. Nefiresc ar fi chiar şi pentru 10%.

Şi eu, în calitate de întreprinzător cu credite la bănci, am propriile frustrări în relaţia cu acestea. În calitate de client, dar şi de bancher, am convingerea că sistemul bancar din România nu a ajuns încă la un nivel suficient de înalt privind transparenţa, flexibilitatea şi, în general, a calitatea serviciilor.

Am mai spus şi cu alte ocazii că Ordonanţa nr. 50 este bine-venită, pentru că reprezintă o bună ocazie de a introduce transparenţă în costul serviciilor bancare şi de a crea un teren de joc egal pentru toţi participanţii. Dar litera şi spiritul Ordonanţei 50 nu trebuie deturnate de la scopul legiuitorului, respectiv de la textul Directivei europene nr.48/2008, care la art. 29-30 spune clar că prevederile Directivei nu se aplică şi contractelor în derulare.

În jurul Ordonanţei 50 există foarte multe interese, pentru că sunt mulţi, inclusiv printre formatorii de opinie şi decidenţi, care au văzut în aceasta o ocazie nesperată de a-şi reduce pe cale administrativă costurile la creditele în derulare, sfidând orice logică juridică şi comercială.

E normal să existe interese. Iar acolo unde sunt interese este şi multă pasiune. Pasiunile, emoţiile sunt cele care motivează. În ultimă instanţă însă, logica este cea care poate să convingă.

Dan Pascariu este preşedintele Consiliului de Supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank

Opiniile din acest articol aparţin în exclusivitate autorului şi nu implică în niciun fel instituţiile cu care acesta este asociat