Grecia trebuie să dea înapoi fonduri europene de 350 mil. €

Autor: Gabriel Razi 07.11.2010

Grecia va fi nevoită să returneze Comisiei Europene 350 mil. euro (495 mil. $) pentru încălcarea prevederilor Politicii Agricole Comune (PAC), scrie presa străină.

Suma pe care Grecia va fi nevoită să o plătească include 210,9 mil. euro pentru deficienţele sistemului de identificare a parcelelor agricole pe baza căruia se calculează subvenţiile. Restul sumelor ce se vor întoarce în bugetul UE se datorează deficienţelor de management, control şi verificare a sistemului de plăţi. Grecia a fost nevoită să înapoieze din 1999 şi până acum fonduri în valoare de 1,78 miliarde de euro pentru nerespectarea prevederilor PAC.

"Facem toate eforturile pentru a asigura cel mai bun control posibil pentru cheltuielile agricole pentru a fi siguri că banii contribuabililor nu sunt irosiţi", a declarat comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

Fondurile pe care Uniunea Europeană le cere înapoi pentru încălcarea PAC totalizează 578,5 mil. euro şi afectează 19 state membre ale UE, printre care şi România. Statele membre ale UE sunt responsabile pentru plăţile pe care le fac către fermieri, dar şi pentru controlul modului în care aceste fonduri sunt cheltuite, în timp ce Comisia Europeană se asigură că prevederile PAC sunt respectate, în caz contrar impunând sancţiuni.

Polonia va fi sancţionată cu 15 mil. euro pentru ineficienţa sistemelor de verificare a plăţilor agricole, cât şi pentru nereguli în transportul cerealelor şi zahărului.

România şi Portugalia urmează să returneze la bugetul UE aproximativ 40 mil. euro fiecare pentru nereguli similare în sistemele de control al plăţilor, în timp ce Bulgaria va fi sancţionată cu 20 mil. euro.

Comisia Europeană va recupera fonduri agricole şi de la ţări ca Cipru, Cehia, Danemarca, Franţa, Grecia, Italia, Olanda, Spania sau Ungaria.

Cea mai mare amendă este cea a Greciei, dar şi Italia, Franţa sau Olanda vor returna fonduri agricole substanţiale.