Statul poate duce vânzările de anvelope de iarnă la 1,4 mld. euro

Autor: Cristi Moga 07.11.2010

Echiparea obligatorie a autoturismelor cu anvelope de iarnă, despre care apar tot mai multe mesaje că ar deveni realitate, ar reprezenta peste noapte un business de peste un miliard de euro pentru dealerii şi importatorii de anvelope. Ca şi în cazul altor ordonanţe de urgenţă sau proiecte de lege, informaţiile de la Guvern apar de-abia pe ultima sută de metri.

Din cele 4,2 mil. autoturisme înmatriculate în România, mai puţin de 3,5 mil. dispun în acest moment de un set de anvelope de iarnă, luând în calcul vânzările acestor tipuri de anvelope în ultimii patru ani.

Guvernul va aproba, în maximum două săptămâni, ordonanţa de urgenţă privind obligativitatea echipării maşinilor cu anvelope de iarnă în perioada 1 noiembrie-31 martie, a declarat ministrul transporturilor Anca Boagiu. O astfel de lege este deja în vigoare în Europa de Vest, în ţări precum Germania, unde iarna dacă un automobil este vinovat pentru un accident, asigurătorul nu despăgubeşte proprietarul decât dacă maşina este echipată corespunzător.

"Stocuri există în prezent la distribuitori pentru a acoperi o cerere suplimentară, iar dacă acestea nu sunt suficiente, se pot realiza importuri suplimentare. Momentan însă nu se pot face astfel de estimări deoarece ordonanţa nu a fost adoptată şi chiar dacă ar fi, nu toţi cei care deţin un automobil ar şi achiziţiona acum un set nou de anvelope de iarnă", a declarat Alina Mihăescu, director de marketing în cadrul GoodYear România.