Certificatele Turbo Short pe DAX şi petrol: stop şi de la capăt

Autor: Adrian Cojocar 08.11.2010

Certificatele Turbo Short având ca suport indicele german DAX (EBDAXTS) şi preţul petrolului (EBWTITS), care au fost aduse de Erste-BCR la Bursă în luna iulie a acestui an, şi-au atins recent bariele şi vor fi retrase din piaţă, urmând să fie înlocuite cu un tip de certificat cu acelaşi activ suport.

Practic, cei care au mizat pe scăderea indicelui DAX începând cu luna septembrie achiziţionând un certificat de tipul short când preţul ajunsese la un maxim de 46 de lei şi nu au vândut până la atingerea barierei au pierdut cea mai mare parte din bani, în condiţiile în care cotaţia a ajuns joi la un nivel de 10,8 lei, adică o pierdere de peste 75%.

Cea mai mare parte a investitorilor realizează însă speculaţii de scurtă durată pe aceste instrumente, chiar în timpul unei zile.

Când se atinge bariera certificatului investitorii nu-şi mai pot recupera banii mizând pe o întoarcere a pieţei din acel moment şi primesc numai un preţ de răscumpărare care în cele mai multe cazuri este apropiat de cel din ultima şedinţă de tranzacţionare. În cazul certificatului Turbo Short pe indicele DAX, investitorii vor primi 10,47 lei/certificat.

"Bariera este un dezavantaj pentru cumpărător, dar am mizat pe acest tip de opţiune pentru că o face să fie mult mai ieftină. Cred că majoritatea investitorilor ştiau de barieră pentru că mulţi ne-au sunat cu puţin timp înainte să se intereseze de acest lucru", spune Răzvan Furtună, şeful pe vânzări de retail din cadrul departamentului pieţe de capital al BCR.

Potrivit lui, cu cât preţul certificatului se apropie mai mult de nivelul barierei, cu atât efectul de levier creşte şi investitorii sunt mai interesaţi să speculeze pe respectivul instrument pentru că le poate aduce câştiguri mai mari, chiar şi de 20, de ori faţă de variaţia preţului activului suport.

"Au fost nişte evoluţii foarte agresive aproape de barieră pentru că levierul creşte foarte mult. De exemplu pe Turbo Short DAX, faţă de un levier iniţial de 5 în momentul lansării ajunsese recent aproape de 20 (variaţia certificatului a crescut de la 5% la 20% la o variaţie de 1% a indicelui DAX - n.red.). Vrem să mai emitem un certificat Turbo Long pe indicele DAX cu levier mai mare pentru a-l face mai atractiv şi încă unul pe preţul petrolului care să-l înlocuiască pe cel Short care a fost retras", a precizat Furtună.

Grupul bancar a lasat ieri un nou certificat Turbo Short pe indicele DAX cu simbolul EBDAXTS2 care-l înlocuieşte pe cel expirat recent şi care a fost de departe cel mai tranzacţionat produs structurat introdus la Bursa de la Bucureşti.

Produsele structurate de tipul Turbo introduse de Erste BCR s-au bucurat de succes în rândul speculatorilor de la Bursă, în condiţiile în care aceştia au putut miza şi pe scăderea burselor sau a altor active.

Totodată, mulţi speculatori au fost atraşi de posibilitatea obţinerii unor randamente ridicate prin realizarea de tranzacţii intra-day (n.red. derulate pe parcursul unei singure şedinţe de tranzacţionare).

Valoarea transferurilor cu certificatele Erste BCR a atins un nivel record luna trecută, respectiv de peste 15 milioane de lei (3,5 milioane de euro), sumă care reprezintă banii efectiv jucaţi de investitori.

Potrivit estimărilor reprezentanţilor grupului, de la lansarea acestor instrumente valoarea transferurilor cu produse structurate incluzând efectul de levier s-a ridicat la circa 40 de milioane de euro.

Spre deosebire de instrumentele de tipul futures disponibile la BVB şi Sibex, în cazul certificatelor Turbo investitorii nu trebuie să aducă alţi bani de acasă pentru a-şi menţine marja dacă au mizat pe o direcţie greşită şi astfel să rişte pierderi mai mari.