12.000 funcţionari publici vor fi instruiţi în utilizarea PC-ului, pentru 12,59 mil. lei

Autor: Mediafax 08.11.2010

Consorţiul Euroaptitudini Bucureşti, CIM CLuj-Napoca şi GNB Computers Constanţa va furniza Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP) servicii de instruire, testare şi certificare în utilizarea calculatorului a 12.000 de funcţionari pentru 12,59 milioane de lei (TVA inclusă). Prin anunţul de participare, publicat pe www.e-licitatie.ro, ANFP a estimat că valoarea contractului se ridică la 12,75 milioane de lei (TVA inclusă). "În data de 7 octombrie a fost semnat contractul cu singurul ofertant, consorţiul reprezentat de Euroaptitudini, Centrul de Informatică Minieră (CIM) şi GMB Computers, alături de încă 12 subcontractori la nivel naţional, în cadrul licitaţiei deschise privind «Selectare furnizor de servicii de instruire, testare şi certificare European Computer Driving Licence»", se arată într-un răspuns al ANFP remis la solicitarea Mediafax. Proiectul va fi finanţat în proporţie de 98% prin Programul Operaţional "Dezvoltarea Capacităţii Administrative", diferenţa de 2% urmând să fie acoperită din fonduri de la bugetul de stat.