Acţiunile Bursei din Varşovia au urcat cu peste 20% la listare

Autor: Traian Terzianm 09.11.2010

Acţiunile bursei din Varşovia au intrat ieri la tranzacţionare cu 22% peste preţul de vânzare din oferta publică iniţială derulată la finele lunii octombrie, operatorul pieţei de capital din Polonia ajungând să fie evaluat la 2,2 mld. zloţi (560 mil. euro).

Titlurile bursei poloneze se tranzacţionau la jumătatea şedinţei la 53,65 zloţi (circa 13,4 euro), iar valoarea tranzacţiilor se ridica la peste 830 mil. zloţi (210 mil. euro).

Polonia a strâns 1,2 miliarde de zloţi (310 mil. euro) din vânzarea unui pachet de 64% din acţiunile bursei de la Varşovia, în condiţiile în care guvernul a accelerat vânzările de active pentru a-şi finanţa deficitul bugetar. Investitorii au suprasubscris de 25 de ori valoarea acţiunilor din oferta publică iniţială

Guvernul a vândut acţiunile investitorilor instituţionali la un preţ de 46 zloţi (11,7 euro) şi de 43 zloţi (10,94 euro) investitorilor privaţi. Participaţia statului a ajuns după privatizare la 35%.

Pe bursa din Varşovia sunt listate companii cu o capitalizare totală de 198 de miliarde de dolari (142,3 mld. euro), fiind astfel a treia mare piaţă de capital ca mărime din Europa emergentă, după Rusia şi Turcia.

Varşovia s-a extins mai repede decât orice alt competitor regional, dublându-şi numărul de companii tranzacţionate şi triplându-şi valoarea tranzacţiilor zilnice în ultimul deceniu.

Polonia a avut cel mai mare număr de oferte publice iniţiale din Europa Centrală începând cu 2004, potrivit datelor furnizate de Bloomberg. Cele 62 de listări ce au avut loc anul acesta au strâns în total 4,85 miliarde de dolari (3,5 mld. euro), cei mai mulţi bani venind de la asigurătorul de stat PZU şi de la compania de utilităţi Tauron Polska Energia.

Şi bursa de la Bucureşti (BVB) s-a listat în acest an pe propria piaţă, însă fără a derula în prealabil o ofertă publică iniţială (IPO). De la data listării (8 iunie) până în prezent, acţiunile BVB au crescut cu aproape 50%, compania fiind evaluată în prezent la 66 mil. euro. Bursa de la Bucureşti este controlată în proporţie de peste 75% de brokeri locali.