Campionatul durerii (stilurile smuls, sfâşiat, lovit)/ de Daniel Nicolescu

Pentru că o preţuiesc foarte mult pe Simona Vilău (în dubla ei calitate de artist plastic şi de animator cultural, atent şi competent devotat artei confraţilor), m-am dus la expoziţia Irinei Broboană*, curatoriată de S.V., urmând traseul de lectură pe care domnia-sa l-a indicat în prezentarea pliantului de sală. Cu încredere, deci, precum Scufiţa Roşie, mi-am luat coşuleţu' cu merinde şi m-am îndreptat spre casa bunicii. Acolo, însă, în locul fiinţei aşteptate, rânjea, rău şi hulpav, lupul.

Iată câteva fragmente din textul Simonei Vilău: "O poveste despre de-personificare şi despre re-construcţia experimentală a corpului uman se poate spune în multe şi felurite moduri. La fel ca o melodie de amor sau o poezie cu influenţe meteorologice. Deşi subiectul pare imposibil de narat şi trăit şi, cu atât mai mult, de redat în imagini, avem de-a face, în cazul Irinei Broboană, cu un scenariu construit după cele mai previzibile şi chirurgicale metode. (…) Aşezarea intenţionată a corpului sub lumina rece, necruţătoare, de aparatură medicală, stomatologică şi dezvăluirea metodică a tuturor detaliilor accentuează procesul mecanic de transformare a femeii în bărbat sau, în cheie livrescă, a artistei Irina Broboană într-un şofer de TIR de vârstă medie. De ce şofer de TIR? Pentru că la întrebarea mea - În cine voiai să te transformi?, răspunsul a fost - într-un şofer de TIR."

Şofer de TIR, lăcătuş mecanic, zmeul zmeilor sau controlor RATB, e totuna. Pentru că Irina Broboană (deşi îşi scrie pe piept "Reconstruction in process") oricum nu se transformă (precum Jana lui Mărgineanu), ci se stinge uşor, fizic şi artistic, sub efectul automutilărilor succesive la care se supune şi pe care ţine să ni le nareze plastic.

Ca şi în cazul torturii, în care insuportabilă nu este atât durerea de ordin fizic, cât permanenţa suferinţei, telescoparea mastectomiilor, a ablaţiunilor de buze şi obrăjori devine un concert, interminabil, pentru un singur şi înfundat instrument. Pentru cine a privit prin compendiul despre durere al lui Helnwein, magistrul tuturor mutilărilor şi degradărilor imaginabile ale trupului uman, experienţa "de-personificării" Irinei Broboană e ca o boabă de năut într-o cafea tare: succedaneul stă temeinic pitit, gustul pare nealterat, dar efectul asupra psihicului se subţiază.

Dacă la pictorul evocat durerea este un mod de a depăşi suferinţa psihică şi de a propune o re-luare în posesie a trupului în dimensiunea sa extremă, la Irina Broboană desfigurarea nu re-construieşte un psihic năruit, ci încearcă să dărăpăneze interiorul pornind din exterior, teatral, suspect de insistent şi, mai ales, de neconvingător. Totul e ca o evoluţie pe o temă dată, ca o lecţie pentru acasă, executată de un alumn cu talent cert, dar care nu vrea decât să obţină notă de trecere.

*) "Invidia", Atelier 030202, Str. Sfânta Vineri nr. 11 Bucureşti, 28 octombrie - 17 noiembrie 2010