Un roman al răzbunării/ de Stelian Ţurlea

Najat El Hachmi s-a născut în 1979 în Maroc, la opt ani a emigrat cu familia în Catalonia, a studiat la Universitatea din Barcelona şi a publicat prima ei carte în 2004. Romanul tradus acum în româneşte*, pentru care a câştigat Premiul Ramon Llul, cel mai mare din Catalonia, dar şi un premiu de prestigiu francez, a apărut în 2008.

Este povestea unei fete nenumite care trăieşte multă vreme în umbra tatălui patriarh, tiranic, autoritar, crud şi violent, cam ca orice mascul din familiile musulmane care menţin tradiţia şi consideră femeia inferioară, ca urmare supusă. Din acest punct de vedere, felia de viaţă islamică descrie condiţia femeii şi, fireşte, are o viziune feminină asupra vieţii. Dar autoarea adaugă acestor demersuri câteva obsesii sexuale, pagini tulburătoare despre relaţiile dintre fete şi o rezolvare neaşteptată a destinului care nu e lăsat să se împlinească. Eroina se mărită, în mare măsură contrar dorinţei ei, cu un tânăr incapabil de iubire, care în scurt timp e dezinteresat de toate şi, ca atare, părăsit. Tânăra femeie îşi ia destinul în propriile mâini şi decide că e momentul "să termine cu ocolişurile": se poartă cum vrea, mănâncă ce vrea şi când vrea, se mută singură într-un mic apartament, trăieşte singură, îşi caută de lucru, decide să-şi continue studiile şi se înscrie la facultate, se simte liberă, pentru că decide singură. "Încetul cu încetul m-am obişnuit cu viaţa de celibatară, nu e greu, nu mai trebuie să întrebi pe nimeni ce vrea la cină." Chiar dacă lumea tradiţională musulmană consideră că femeile divorţate sunt femei de mâna a doua, eroina nu renunţă nici atunci când tatăl-patriah insistă să se întoarcă acasă, o urmăreşte la serviciu şi la noua ei locuinţă, îi face vizită după vizită, toate moralizatoare, aducând-o în pragul disperării. "Începusem să mă cam satur de atâtea urmăriri, de atâtea obsesii fără rost, de povara enormă de a fi tu însăţi şi nimic mai mult. Mă gândeam să-l denunţ, dar mama îmi spunea te rog nu face asta, destul am ajuns de râsul lumii. Până când mi-au zis la lucru că aşa nu se mai poate, şi am plecat eu ca să nu mă dea ei afară." Şi atunci eroina recurge la singura armă care i-a mai rămas, la răzbunarea supremă - se culcă cu unchiul ei, fratele tatălui-patriarh, când acesta e în trecere prin oraş, adică face exact ce acesta îi făcuse mamei, cu decenii în urmă. Ultimul capitol al romanului se cheamă chiar "O răzbunare în toată regula". "Chiar atunci (după actul sexual - n.n.), în acel moment, s-a auzit soneria, iar pe supraveghetorul video am văzut faţa tatei. Un tată care n-avea să mai fie niciodată patriarh, nu cu mine, fiindcă ceea ce avea să vadă nu se va putea niciodată povesti, o trădare atât de profundă nu şi-ar fi putut-o închipui nici măcar el, cu atât mai puţin din partea prea iubitei sale fiice."

O carte surprinzătoare, foarte bine scrsiă, foarte bine tradusă.

*) Najat El Hachmi - Ultimul patriarh, Editura Curtea veche. Traducere din limba catalană şi note de Alexandru M. Călin