Adrian Vasilescu: BNR nu mai are contracte de parteneriat cu ziarele din 2008 şi probabil nu va mai avea

Autor: Mediafax 11.11.2010

Banca Naţională a României (BNR) a avut contracte de parteneriat cu multe ziare în perioada 1996 - 2008, exclusiv pentru încurajarea educaţiei financiar-bancare, dar asemenea colaborări nu vor mai exista probabil niciodată, a declarat, joi, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, scrie

Mediafax Business.

"Banca Naţională are această misiune de a face educaţie financiar-bancară. Cred că aţi văzut zilele trecute că a fluturat, prin Cancan şi câteva ziare electronice, o ştire scrisă de Tiberiu Lovin, care spune el că BNR îşi cumpără bunăvoinţa presei plătind bani, miliarde de lei, unor instituţii de presă. Din păcate, ştirea este falsă pentru că din momentul în care a început criza, Banca Naţională nu a mai putut să facă asta. Noi am avut până în 2008 contracte de parteneriat cam cu toate ziarele, şi am dat într-adevăr miliarde de lei vechi, pentru a încuraja ziarele să lase la o parte ideea de audienţă şi să scrie şi ştiri sau comentarii de educare financiar-bancară", a spus Vasilescu, în cadrul seminarului EU-Cofile, organizat de BNR, Alpha Bank şi ARB.

Oficialul BNR a menţionat că această idee a plecat de la o dezbatere cu reprezentanţi ai presei, FMI şi Băncii Mondiale, în care oficialii Fondului au arătat că ziarele se "comercializează", iar instituţiile trebuie să finanţeze activităţile de educare financiar-bancară pentru a obţine rubrici şi spaţii în ziare.

"Totul a plecat de la o dezbatare la Sofia. Reprezentanţii FMI au venit cu ideea că azi în lume ziarele se comercializează, iar instituţiile care pot să susţină financiar activităţile de educaţie financiară trebuie s-o facă (…) nu ne-au ţinut curelele cu televiziunile astfel încât să fie şi activitate de educaţie financiar bancară. Din 1996 şi până în 2008, BNR a avut astfel de contracte de parteneriat cu ziare, reviste, şi toate ziarele care au avut print de financiar. În 2008 am încheiat. Domnul Lovin scrie că este un proiect în derulare. Din păcate nu. Din păcate, instituţia a închis acest capitol şi probabil nu îl va mai deschide niciodată", a continuat Vasilescu.