Renault îşi negociază intrarea în stil mare pe ultima mare piaţă emergentă rămasă necucerită

Autor: Traian Terzianm 14.11.2010

Şeful grupului Renault-Nissan, Carlos Ghosn, negociază achiziţia pachetului de control în cadrul companiei ruse AvtoVAZ, aceasta fiind ultima oportunitate a producătorului de a intra pe una dintre cele patru mari pieţe emergente, scrie Bloomberg.



"Este ultima lor şansă de a intra pe pieţele emergente într-o manieră elegantă", este de părere Erich Hauser, analist al Credit Suisse la Londra. "Dacă îi vor convinge pe ruşi, vor porni de pe o poziţie puternică", susţine el.
Renault are nevoie de achiziţia companiei ruseşti AvtoVAZ, companie care deţine brandul Lada, pentru că pieţele mature stagnează, iar pe celelalte trei mari pieţe emergente există deja companii cu poziţii dominante. Volkswagen este cea mai mare companie auto în China, Fiat este lider în Brazilia, iar Suzuki Motor conduce în India.
Ghosn estimează că vânzările auto din Rusia vor atinge patru milioane în 2015 şi ţinteşte o cotă de piaţă de 40% prin achiziţionarea AvtoVAZ şi extinderea capacităţii de producţie cu 700.000 de vehicule.

Renault-Nissan se află în tratative cu compania de brokeraj Troika Dialog şi compania deţinută de stat Russian Technologies, care deţine fiecare 25% din AvtoVAZ. Negocierile sunt purtate la îndemnul primului-ministru Vladimir Putin, a afirmat Ghosn. Renault-Nissan deţine momentan 25% din companie, iar valoarea participaţiei se ridică la 410 mil. dolari.
Ruleta rusească
"Renault-Nissan va obţine sprijin politic, un puternic brand rusesc şi drum liber pentru a domina piaţa", susţine Max Warburton, un analist al Sanford Bernstein. El punctează că "investiţia lui Ghosn părea în 2009 ca un joc la ruleta rusească, însă s-ar putea dovedi a fi profitabilă în următorii ani".
După o scădere cu 50% în 2009, piaţa auto rusească îşi revine datorită stimulentelor guvernamentale şi s-ar putea să depăşească Germania, devenind în 2015 cea mai mare piaţă din Europa.
Renault se află în poziţia de a profita de perspectivele de creştere ale pieţei alături de brandul Lada, a cărui siglă se află pe una din patru maşini ce circulă în Rusia.
Renault îşi propune să câştige poziţia dominantă sub aripa protectoare a Kremlinului, urmând paşii făcuţi de rivali pe pieţele emergente importante.

Cum au fost cucerite China şi India
Volkswagen datorează poziţia de lider pe piaţa chineză unei întâlniri de succes cu o delegaţie din această ţară ce a avut loc în anii '70, spune Christoph Stuermer, analist în cadrul IHS Automotive.
În prezent, cel mai mare producător european de autoturisme deţine mai mult de 11% din piaţa chineză, conform IHS. Suzuki, invitată cândva să salveze producătorul indian Maruti, domină în prezent piaţa cu o cotă de 36%.
Investiţiile făcute de Renault în Brazilia şi Argentina nu au reuşit să spargă dominaţia Fiat pe piaţa ţării sud-americane, care deţine o cotă de piaţă de 24%, comparativ cu mai puţin de 5% pentru Renault-Nissan, potrivit IHS. Grupul este al şaselea mare producător auto din China şi al zecelea în India.
AvtoVAZ conduce pe piaţa rusească cu o cotă de 28%, în timp ce Renault-Nissan deţine 9%.
Potenţialul imperiu al lui Ghosn ar ajunge astfel la 37% din piaţă.
"Renault nu s-a descurcat foarte bine în India, iar Brazilia este dominată de Volkswagen şi Fiat", afirmă Philippe Houchois, analist în cadrul băncii elveţiene UBS. El susţine de asemenea că "Rusia devine astfel singura piaţă emergentă pe care Renault ar avea potenţial de dominare".

Noul Lada
Renault şi Nissan, unde grupul francez deţine 43% din acţiuni, extind deja fabrica din Togliatti cu o nouă linie de producţie care va majora capacitatea cu 900.000 de automobile şi va produce noul model Lada bazat pe gama Logan începând cu 2012.
Investiţiile atrag după sine şi riscuri, în condiţiile în care Renault încearcă să îmbunătăţească eficienţa în cadrul AvtoVAZ.
Managerii companiei franceze au fost ţinuţi pe tuşă în trecut, până când colapsul vânzărilor a condus la înlăturarea din funcţie a ultimului CEO rus. Subvenţiile acordate de guvern ar putea mascha nevoia urgentă a AvtoVAZ de a lansa noi modele. "Cum o să arate situaţia după ce se vor termina subvenţiile, este întrebarea care apare imediat", spune Hauser de la Credit Suisse. "Vor mai fi capabili să vândă modelul actual Lada peste cinci ani?", se întreabă analistul.
Ghosn a rezistat până de curând apelurilor făcute de Putin ca francezii să îşi majoreze participaţia de 25% în cadrul AvtoVAZ pe care au cumpărat-o în 2008 cu un miliard de dolari. În loc să vină cu cash, Renault a preferat să contribuie cu echipamente şi tehnologie în valoare de 300 de milioane de dolari.
Renault a refuzat de asemenea să îşi mărească pariticipaţia şi după ce guvernul rus a injectat 40 de miliarde de ruble (1,3 miliarde de dolari) în compania AvtoVAZ pentru ca acesteia să-i fie diminuate datoriile acumulate în 2009.
Purtătoarea de cuvânt a Renault a refuzat să ofere detalii legate de negocierile purtate de reprezentanţii companiei, însă cotidianul francez Liberation scrie că Rusia ameninţă cu diluarea participaţiei deţinute de Renault dacă aceasta nu va achiziţiona mai multe acţiuni.
Ghosn a declarat că primul-ministru rus i-a propus o participaţie de control de 50% plus o acţiune.
"O asemenea invitaţie nu poate fi ignorată", explică Stuermer, analist la IHS Automotive. A face afaceri cu un stat suveran ar putea complica lucrurile la început, însă odată încheiată, afacerea ar putea fi un business profitabil.

Dacia în cifre
n Compania a fost cumpărată de Renault în 1999.
n Are 13.722 de angajţi, adică 11% forţa de muncă a grupului.
n În 2009, a vândut 311.332 de unităţi la nivel mondial.
n Are o cotă de piaţă în România de 29%.
n 86% din producţie este exportată.
n Principalele mărci ale Dacia sunt Logan, Sandero şi Duster.
AvtoVAZ în cifre
n Este producătorul numărul unu în Rusia.
n Deţine o cotă de piaţă de 23%.
n Are capacitatea de a produce un milion de vehicule pe an.
n Are în portofoliu 15 modele, printre care Lada Kalina, Lada Priora şi Lada 4x4.
n În 2009 producţia AvtoVAZ s-a ridicat la 294.737 de maşini.